joi, 25 martie 2021

 

LA MULȚI ANI POLIȚIȘTILOR, ACTIVI ȘI PENSIONARI !👮👍🎆

1. „Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

De pe site-ul POLIȚIEI ROMÂNE

 
2. „Îmbrăcaţi în veste reflectorizante, protestatarii bat în tobe, suflă în vuvuzele şi poartă pancarte pe care scrie: „Suntem în linia 1 de combatere a pandemiei. Peste 12.600 de angajaţi MAI infectaţi. 10% rata îmbolnăvirilor în MAI”, „Protestăm împotriva discriminărilor şi abuzurilor” sau „Subfinanţarea Poliţiei ucide. Cerem dotarea cu echipamente adecvate misiunilor încredinţate”.

Potrivit sindicatului, protestul a fost determinat de faptul că „Guvernul şi Parlamentul au legiferat, afectând drepturile economice şi profesionale ale familiei noastre ocupaţionale, ale pensionarilor şi ale celorlalţi angajaţi din România, dar şi pe fondul încălcării grosolane a drepturilor omului în România”.

Revendicările, transmise premierului încă din data de 12 ianuarie, vizează: abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, de la 1 ianuarie 2021; abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020, care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflaţiei, în cursul acestui an; eliminarea discriminării specialiştilor din structurile de investigaţii criminale, de combatere a criminalităţii organizate, de acţiuni şi intervenţii speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliştilor etc., cu privire la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică; actualizarea normei lunare de hrană, în raport cu indicii preţurilor de consum stabiliţi de INS; încadrarea unitară a personalului contractual în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere; acordarea voucherelor de vacanţă/decontului serviciilor turistice în cursul anului curent.

De asemenea, revendicările mai privesc modernizarea logisticii şi dotarea cu echipamente/mijloace tehnice de intervenţie, care să asigure eficienţa misiunilor derulate în slujba cetăţenilor şi a statului, dar şi protecţia poliţiştilor; diminuarea deficitului major de personal din toate structurile, în special din cele operative (care ajunge, în medie, la 25-30%, însă în unele posturi/secţii rurale depăşeşte chiar 50%), „pentru a nu mai fi puşi în situaţia ca 2,3 poliţişti să muncească pentru 4, ceea ce implică eficienţă scăzută în misiuni şi suprasolicitarea personalului”.

De pe G4 MEDIA
Secțiunea 

Cu respect ,
Col.(rtr.) Marin BUȚIU