sâmbătă, 15 august 2020

   

29 iulie 2020

AM ONOAREA, DOMNILOR COLEGI !

 

Astăzi este ZIUA IMNULUI NAȚIONAL.

 

Am jurat pe DRAPEL și pentru PATRIE.

„Deşteaptă-te române!”, este simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, și este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, a fost cântat pentru prima dată, oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr.99/1998.

...........................................................................................................

Din păcate, de vreo 30 de ani încoace, politrucii, că politicieni adevărați avem puțini, majoritatea niște hoți ordinari din care numai o mică parte se află după gratii, parveniți, oportuniști, profitori și insolenți în relațiile cu REZERVA ARMATEI ROMÂNE, ajutați de slugile din interior și de trepădușii din câteva instituții, își bat joc de NEAM și ȚARĂ.

De peste 10 ani ne fac nouă, pensionarilor militari, o dreptate strâmbă pentru că adâncesc discriminările între pensionarii aflați în aceeași situație juridică, după anul pensionării iar politrucii simulează, prin comisii, că ne vor face dreptate.

Cu cinism, politrucii, susținuți de finanțiștii din ministere, ne spun, de fapt, că din cauză că va fi afectat bugetul ministerelor de resort NU NE POT FACE DREPTATE. Adică dreptatea, după ei, depinde de bani. Cu intenție mârșavă ne aruncă în față lipsa banilor pe care noi nu i-am cerut pentru că am cerut numai dreptate, nu bani.

Știm cu toții detaliile, nu le mai reamintesc.

„Barbarii de tirani”, din păcate, nu sunt prea departe, sunt printre noi.

Este o zi care ar trebui, ca pe vremuri, să ne dea fiori și să o sărbătorim cu onoare și demnitate dar, pentru că am cam fost amăgiți, manipulați și uitați, cu respect pentru DRAPEL și pentru IMNUL NAȚIONAL, nu putem trece peste faptul că... este o zi tristă pentru noi.

 

Cu deosebit respect,

Col.(rtr.) Marin BUȚIU