miercuri, 30 martie 2016
AZI … A
FOST IERI
da
domnilor! ieri a fost 29 martie 2016. ei şi!
Furaţi de problemele cotidiene, făcând slalom printre picăturile unei ploi
sâcâitoare între domiciliu şi cabinetele medicale, acaparaţi de o mass-media
manipulantă care ne redă mult circ pentru că pâinea îngraşă şi obosiţi de
stresul cauzat de emisiuni tv cu mesaje subliminale, pe care nu le putem evita
dacă aţipim cu mâna pe telecomandă, noi,
sindicaliştii din Reşiţa am uitat de o aniversare.
Vina este a tuturor
dar în primul rând a subsemnatului pentru că, fiind „în primul rând”, văd bine
circul, însă uit cine sunt pe rândurile următoare. Da, sindicaliştii dintr-o
filială sunt ca masa neomogenă care se află, la un moment dat, într-o sală de
spectacol sau în arena circului şi care, la terminarea spectacolului, se
înghesuie spre ieşire, chiar dacă afară viscoleşte, cu toate că la intrare s-au
înghesuit în căutarea căldurii şi a spectacolului (sunt şi excepţii care nu
confirmă regula).
Cu gândul la
organizarea fără cusur a unei întâlniri cu membrii de sindicat nu am putut să
ne permitem să invităm conducerea S.C.M.D. la aniversare pentru că sediul
nostru, unde am fi dorit să sărbătorim evenimentul, din cauza unui suport
financiar deficitar, este un nesfârşit şantier. Nimeni nu este vinovat de
această stare de fapt pentru că aşa sunt vremurile.
Am fi putut să
organizăm evenimentul în altă parte (era să zic în altă locaţie) dar farmecul
căminului ar fi dispărut.
Poate la anul, … cu
părerea de rău că am ratat „planul cincinal”.
Da, Onorabili colegi! Ieri s-au împlinit 5 ani de când ne-am
constituit în FILIALA REŞIŢA A S.C.M.D. .
Vă doresc şi îmi doresc SĂNĂTATE
ŞI LA MULŢI ANI !
ÎI
INVIT PE TOŢI COLEGII SĂ PARTICIPE, JOI, 31.03.2016, ORA 17,00, LA ANIVERSARE
LA SEDIUL s.c.m.d., filiala reşiţa.
Cu deosebită
consideraţie ,
Preşedintele Filialei Reşiţa a S.C.M.D.
Col.(r) Marin BUŢIU
joi, 24 martie 2016
CUM SĂ PETREACĂ VOIEVOZII...
(pseudo-ghid
al alegătorului,... şi al candidatului)
Mărturisesc,
uneori mă roade invidia, aşa cum s-a întâmplat deunăzi. Atunci, un prieten,
cinstit şi aprig moldovean, mi-a dat un petec de hârtie pe care notase, cu
încântarea pe care i-o cunosc, câteva superbe gânduri, scrise cu inegalabilă
măiestrie în “Fraţii Jderi” - de Ceahlăul literaturii române - bădiţa
Sadoveanu.
Eram invidios că nu descoperisem eu asemenea comori de
cuget românesc, deşi romanul îl ştiu pe dinafară...
Şi zicea Măria Sa Ştefan, în cartea ca un balsam, cu
întâmplări minunate, din vremuri de demult: “...Şi bucuriile, şi
dezmierdările voievozilor trebuiesc să fie puţine şi ascunse. Robului şi
sărmanului le sunt îngăduite greşalele şi păcatele; dar noi, domnii şi
stăpânitorii, avem datorii mai mari faţă de Dumnezeu”.
Doamne, Măria Ta, Ştefane, sau Măria Ta, Sadoveanu, ce
frumoase cuvinte! Şi cât de bine s-ar potrivi şi “voievozilor” noştri de azi!
Căci, să fim cinstiţi şi să recunoaştem: cine trăieşte în prisosinţă (şi
“voievozii” noştri n-or spune că le ajunge) îşi schimbă fără voie
punctul de vedere asupra vieţii. Adică, mai clar, viaţa însăşi are putere de
corupţie, care dă celui ce are, nu doar alt trai, ci şi altă gândire. Cum spune
românul, sătulul nu crede flămândului.
Dar când, în plus, mai eşti şi conducător (politic sau
de stat - tot una e), eşti în ochii mulţimii; o vorbă de duh zice că maimuţei,
cu cât se urcă mai sus în copac, cu atât mai abitir i se vede fundul...,
scuzaţi expresia.
Dacă mai eşti şi voinic, mereu plecat pe sabatul
simţurilor, s-a dus ciorilor ştaiful acela care trebuie să impună, s-a dus
prestigiul, dar rămâne de izbelişte şi sărmanul, care în domnia ta şi-a pus
nădejdile.
Ce să-i facem, aşa-i viaţa. Vrei mărire, dar asta
trebuie să însemne şi crâncenă suferinţă, una chemând-o pe cealaltă, aşa cum
lumina cheamă întunericul. Când eşti voievod şi conduci noroade, să ştii
să găseşti cumpăna între ce vrei, ce poţi şi ce ai, cele trei chei ale
smereniei, ale bunei-cuviinţe. Aşa gândea bădiţa Sadoveanu că a trăit Măria Sa
Ştefan cel Mare şi Sfânt... Să ai harul de a umple zilele tale cu istorie.
G-ral bg. (r) Adrian MARINESCU – Reşiţa
martie 2016
......................................................................................................................
La "PASTILA" de mai sus nu pot decât să adaug că le urez "voievozilor" care încalcă legea, obiceiul locului şi principiile moralei,... să le stea în gât pastila ca un măr pădureţ, fără să aibă norocul Albei ca Zăpada.
Cu stimă,
Col.(r) Marin BUŢIU
marți, 15 martie 2016
marţi, 15 martie 2016
- 24 de ORE -
de la mitingul din 06 martie s-au
dus pe apa sâmbetei încă 9 zile şi… sigur
suntem ceva mai bătrâni, fără să bag mâna în foc că am fi şi mai
înţelepţi.
Am aşteptat, câteva zile, nu atât reacţia
colegilor cât mai ales a Parlamentului pentru că am manifestat în faţa Guvernului, „legitimat” de politicieni (parcă
nu-şi mai au rostul ghilimelele), pe
principul „să batem şaua…”.
Cel puţin la nivel de comisie,
parlamentarii au concluzionat că art.40 din O.U.G. nr.57/2015, chiar dacă pe
ici pe acolo a dorit să „îndrepte” nişte inadvertenţe care ţin de forma şi
conţinutul unor texte de lege, pe fond modificarea legii este o mare măgărie
(termenul îmi aparţine) pentru că nu poţi să derulezi aproape un întreg alfabet
(lit. a) - p) din art. 28 al Legii nr.223/2015, modificat prin O.U.G.
nr.57/2015) pentru a stabili că nu se includ în baza de calcul folosită în
vederea recalculării pensiei militare, o serie de venituri care nu au făcut
niciodată parte din venitul brut şi cu privire la care era foarte uşor să facă
trimitere la veniturile luate în calcul prin O.U.G. nr.1/2011 sau, dacă vreţi,
potrivit Legii nr.164/2001.
Sânt convins că oricare dintre mulţimea de
cititori manipulabili şi-au format repede convingerea, lecturând numai O.U.G.
nr.57/2015, fără să cunoască conţinutul tuturor actelor normative mai sus
menţionate, că militarii pensionari chiar au beneficiat până acum, la baza de
calcul a pensiei, de veniturile înşirate cale de două poşte în O.U.G.
nr.57/2015. într-un mesaj anterior
spuneam, şi îmi menţin părerea, că H.G. nr.57/2015 se loveşte în Legea
nr.223/2015 ca nuca în perete sau ca varza de Bruxelles la făcut sarmale
indigene.
Frumos domnilor! Aţi ajuns să intoxicaţi, să
manipulaţi şi să dezinformaţi poporul şi prin lege. Rog pe cei interesaţi de
această „artă” să o treacă la index şi să o numească „metoda legiferării”!
Revenind la miting,… unii spuneau, pentru a-şi
justifica în proprii ochi „non-combat”-ul, adică lenea/comoditatea (îi exclud
pe cei bolnavi sau care au avut urgenţe), că protestele în stradă nu dau
rezultate (nici în 1989 nu au dat rezultate!?). Alţii au ceva cu preşedintele dogaru şi îi fac cu „sâc!”, prin
absenţă, uitând, inocenţii, că îşi bat şi lor cuie în talpă.
Nu am venit în piaţă pentru preşedintele
Dogaru, ci pentru a susţine interesele noastre, ale tuturor pensionarilor
militari şi civili, ale militarilor activi şi ale civililor. În locul
preşedintelui Dogaru putea fi la tribună un oricare alt coleg dar în afară de
băşcălia de pe bloguri (este uşor să stai în fotoliu, să bei cafea sau tărie şi
să spurci pe oricine, trăind într-o realitate virtuală) nu am văzut până acum
nici un „Gică-contra” care să organizeze vreo manifestaţie dar timpul nu este
pierdut. Căutaţi-l pe Marcel Proust!
Cred că, alegând din două, bune-rele, perseverenţa
are importanţă mai mare decât numărul de manifestanţi aflaţi într-o anumită zi,
cu sau fără soare, într-o piaţă.
În 06 martie domnul ne-a blagoslovit cu o splendidă zi de primăvară. Am
ajuns în Piaţa Victoriei, când aceasta era încă pustie dar însorită, pe la ora
09,00 şi, ca un turist sadea, m-am apucat să fac fotografii cu telefonul, o
parte din acestea urmând să le ataşez la prezentul mesaj, după care au început
să apară şi alţi colegi sindicalişti, la început puţini şi cam stingheri,
apoi, în mod organizat, detaşamente venite cu autocare din buzău, Galaţi, constanţa etc. până s-a umplut piaţa.
Mitingul a decurs „şnur”, fără incidente,
d-l Dogaru şi alţi vorbitori mi-au făcut praf urechile (m-am postat lângă
difuzoare), ca şi fanfara din apropiere care intona cântece patriotice
mobilizatoare (mi-au adus aminte de vremea când eram tânăr elev în liceu şi
apoi în şcoala de ofiţeri). Ce vremuri, ce moravuri, mon cher! N-am simţit
nimic atunci din dictatură. probabil
eram prea tânăr, iubeam, fumam ţigări „Snagov”, făcând turul româniei cu „Mobra” iar când aţipeam
aroma de cafea proaspăt prăjită care răzbătea din toate chioşcurile alimentare
„mă trezea din morţi”. Nu îmi este dor de dictatură dar tânjesc după adevăratul
parizer şi salam de sibiu, după
pateu-ul de ficat şi caşcavalul „Trapist”. Parcă şi micii aveau alt gust. Nu
visam să beau Coca-cola pentru că
era mai răcoritor şi mai fără „E”-uri un „Cico”. Mai târziu, după anii `80, papilele
gustative au început să o ia razna, probabil şi cu ajutor extern. Am băut o
cafea la un local select din Piaţa Victoriei dar gustul acesteia nu se compară
cu cafeaua prăjită şi făcută la nisip de pe vremuri. Sic transit gloria mundi.
Am reţinut îndemnul final de a pleca şi
spre alte ţărmuri cu protestele dar este mai greu fără flotă şi, deocamdată,
consider că salvgardarea drepturilor noastre trebuie să aibă două repere,
Guvernul şi, la nevoie, Parlamentul.
Personal, ca şi alţi colegi din ţară (mă
gândesc la colegul nostru de la Arad, d-l col.(r) Vasile Arion, sau la colegii
de la Oradea pe care i-am văzut în Piaţa Victoriei) am străbătut, unii peste
800 km, pentru a fi prezenţi în Piaţa Victoriei. Adăugaţi la distanţele
parcurse şi o noapte nedormită, după care o zi obositoare şi apoi o altă noapte
nedormită, plus eforturile financiare care nu se compară cu preţul unui bilet
de metrou (mă întreb, câţi pensionari militari sunt în Bucureşti?) şi veţi
vedea că avem multe motive întemeiate de a protesta pe viitor acasă pentru a nu
îi stânjeni pe bucureştenii care vor veni în agora, la următorul miting, cu
duiumul.
Dacă unii vor constata că titlul nu are
legătură cu mitingul, le pot spune că am plecat de la Reşiţa cu autoturismul în
data de 05.03.2016, ora 23,00, am „prins” o ceaţă groasă prin Oltenia, soare la
Bucureşti şi am revenit acasă în data de 06.03.2016, ora 23,00, pe o ploaie în
averse, după ce am străbătut peste 1.000 km, distanţă care leagă Reşiţa de
graniţa cu Germania. una peste
alta, mă întreb, cât or fi făcut colegii de prin Bihor?
În loc de epilog
Să le dea gândul bun parlamentarilor (am
mari rezerve), mai aproape de români şi mai departe de Bruxelles, pentru a nu
mai fi nevoit să revin la Bucureşti, stând rău cu fondurile filialei, dar dacă
va fi să fie, cu mâinile în propriile buzunare, mai fac o deplasare şi… încă
una.
Am onoarea!
Preşedintele Filialei Reşiţa a S.C.M.D.
Col.(r) Marin BUŢIU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)