CÂTEVA GÂNDURI ...
Într-o zi de joi, întâmplarea face să fie 18 nov. 2021, am lecturat postarea pe care domnul col.(rz.) Florin LUNGU, președintele Filialei Reșița a S.C.M.D. , mi-a trimis-o pe email, subliniată cu următorul conținut: „Mircea Dogaru - Poporul de împărați din țara nimănui - Revista România Culturală”. Mi-am permis să completez doar cu diacritice cuvintele mărginite de ghilimele.
|
Mulțumiri și respect d-le președinte al Filialei Reșița a S.C.M.D. pentru că faceți parte dintre aceia, din ce în ce mai puțini, care caută, găsesc și dau mai departe enigmele istoriei noastre!
Gândurile nescrise mă urmăresc ca o umbră, așa că am început, din nou, să scriu de pe o tastatură unde literele au început să se șteargă și doar ”intuiția” degetelor le regăsește fără prea mare efort.
Trebuie să recunosc că mai am multe adevăruri de căutat, de cunoscut și de transmis altora din cele ce credeam că le știu despre scrierile istoriei noastre, desțelenite de domnul președintele al S.C.M.D., d-l col.(rz.) dr. MIRCEA DOGARU și iată că ajung la concluzia că nu este suficient să afirmi ori chiar să fi adevărat patriot dacă nu vrei sau nu ști să cauți și să susții unirea dintre noi, unire care pentru unii dispare la ieșirea din casă, precum pentru alții credința în Dumnezeu la ieșirea din Biserică.
Da, din scrierile istoricului Mircea DOGARU rezultă, printre altele, o realitate care stă ca o stâncă pe sufletul neamului românesc, aceea că nu suntem adevărați români dacă ne lipsește latura umană care definește unitatea. Patriotismul fără unitate este ca o familie din care lipsește un părinte.
Și am convingerea că și pentru că îndeamnă la unitatea patrioților este atât de hulit de mulți trădători dezbinatori (așa mai generăm sintagme). Le este la îndemână multora, cameleoni și parveniți, după cum bate ceasul istoriei, să fie când pro est, când pro vest dar mai rar, mult mai rar, PRO ROMÂNI.
Și, vorba poetului, fiind patrioți și uniți, putem să fim și pro europeni ca „...să colindăm Pământul, cu gândul și cu ochii pe harta Europei”.
Da, și mi-am adus aminte, în nopțile de veghe, că trebuie să mai scriem și pe blogul Filialei Reșița dacă îndemnul de a scrie o carte este ceva prea pretențios, fie și numai pentru că presupune mai mult timp și o implicare laborioasă.
Cine mai are aplecarea și curajul să scrie, pe blog, pentru sine sau pentru alții, pentru că în afară de regretatul nostru președinte de onoare, d-l general de brigadă Adrian MARINESCU, Dumnezeu să-l aibă în pază, și subsemnatul, din când în când, nimeni nu s-a învrednicit să aleagă și să aștearnă niște gânduri.
Poate că îndemnul meu nu se va pierde ca un ecou la marginea unei păduri, așa că așteptăm să primim și să postăm pe blogul Filialei Reșița gânduri cu și despre NOI.
Critica orală este mai la îndemână și stă mai bine în unele guri dar repede se pierd în vâltoarea timpului.
Eh! „Verba volant, scripta manent ”.
Și pentru că am promis că voi reveni, chiar azi ajung la „matcă” cu prezentele gânduri.
Cu respect,
Col.(rtr.) Marin BUȚIU
