miercuri, 19 decembrie 2018
Scrisoare ministrului Apararii
DOMNULE MINISTRU AL APĂRĂRII NAŢIONALE,
GABRIEL BENIAMIN LEŞ
Odată cu reinvestirea dumneavoastră în
înalta demnitate de ministru al apărării, noi pensionarii militari vă urăm
succes, multă sănătate şi un mandat cât mai lung, pentru a putea rezolva
diversele şi complexele probleme cu care vă veţi confrunta.
În
acelaşi timp noi, pensionarii militari, sperăm întro creştere a şanselor de rezolvare promtă şi rezonabilă a
importantelor noastre probleme care, pe
zi ce trece, devin tot mai multe şi apăsătoare. Dar cea mai importantă, legea pensiilor militare, distorsionată şi
schilodită, consecinţă a unor acte
normative adoptate parcă pentru inamici şi nu pentru armata română, trebuie
adusă la forma sa iniţială.
În
aceste împrejurări, odiseea noastră de recâştigare a unor drepturi legitime este
în ofensivă, drepturi uzurpate de ultimele guvernări prin adoptarea unor OUG, ordine,
modificări de articole etc., de natură să ne îngrădească sau elimine aceste
drepturi (OUG57/2015, OUG 59/2017 etc.), practic cele mai nocive modificări ale Legii 223/2015. Deasemenea, multiplele
experimente de minimalizare a statusului nostru social au continuat prin respingerea
întrun mod arogant a oricăror demersuri de dialog onest şi democratic cu
guvernanţii, încheind în mod apoteotic prin etichetarea noastră ca fiind o
mare vulnerabilitate, un pericol major pentru bugetul armatei, în situaţia în
care s-ar fi aplicat prevederile art.59 şi 60 din Legea 223/2015. Trebuie să
subliniem faptul că, dacă se clamează
peste tot creşterea economică a ţării noastre, rezolvarea
acestei probleme nu ar fi un impediment economic .
Toate acestea sunt
fapte inexplicabile, care ne îngrijorează profund şi ne bulversează puţinii ani
rămaşi din viaţă. Nemaivorbind că pregătirea acestor ‚experimente’ a fost o
reuşită a canalelor de dezinformare şi manipulare a opiniei publice, când
demnitatea noastră a ajuns la cele mai
mici cote din istoria României.
Domnule ministru, ce se întâmplă cu pensiile militare, mai ales ale celor trecuţi
în rezervă până în anul 2010, ale căror pensii, ca a multora dintre noi, nu
sunt nici la nivelul salariului minim pe economie sau cazul unor ofiţeri
superiori care „se bucură” de nişte pensii la nivelul salariului unei
infirmiere, în cazuri fericite, a unui
şofer. Aceştia au pensia aproape la jumătate în urma recalculării după Legea
223/2015‚ faţă de cea calculată după contributivitate, dar primesc pensia aflată
în plată la data respectivă. Nu se simt
oamenii aceştia de parcă ar primi o pensie din milă, de parcă ar fi nişte cerşetori ? Când
a fost aplicat principiul corect? Mai avem timp, unii dintre noi, să aşteptăm
găsirea principiului care să facă lumină şi acea justiţie socială şi în cazul
pensiilor militare? Acestea
sunt simple exemple ce arată locul
degradant la care a fost coborât pensionarul militar în ierarhia socială. Este
de-a dreptul stupefiant, de neconceput, ca o asemenea inechitate, atât de gravă,
să nu fie rezolvată întro perioadă rezonabilă. Întrebarea legitimă este de ce
numai nouă rezerviştilor militari ni se întâmplă, în condiţiile în care România
suportă pensii plătite (se ştiu care sunt “nababii” respectivi, persoane care încasează zeci de mii
de lei pe indemnizaţii sau cumul )? Şi încă se mai lucrează la acordarea altor
viitoare privilegii celor care, probabil, spun ei ”duc pe umeri destinul acestei ţări”. Nu de noi, MILITARII, a depins destinul acestei ţări la revoluţia din
1989 sau la intrarea noastră în NATO ?
Vedem, domnule ministru, că guvernul, în mărinimia sa, prin măsurile sociale pe care le adoptă cum ar fi acordarea de
drepturi peste drepturi, măriri salariale, unele de-a dreptul năucitoare,
măriri de pensii şi indemnizaţii, ajutoare pentru persoane care nu ştiu cum se
scrie verbul „a munci”, plăteşte cu bani
grei sinecura unora, care nici nu ştiu de ce merg la seviciu.
Nu
spunem că măsurile luate de actuala guvernare în domeniul social nu sunt bine
venite, chiar sunt de bun augur şi aşteptate de toate categoriile sociale, mai
ales că de-a lungul perioadei de după revoluţie o serie de măsuri legislative,
mai mult sau mai puţin bine intenţionate, au dus la inechităţi şi discrepanţe
în sistemul naţional de pensii. Dar
întrebarea noastră legitimă este, cu noi ce au avut? S-a ajuns ca o categorie socială care solicită o mărire
de pensie sau salariu, fără nicio justificare de competenţă sau profesionalism,
să iasă în stradă, să declanşeze o grevă, să ameninţe, să şantajeze sau să facă
mult zgomot pentru nimic. S-a ajuns până acolo încât, unor categorii de bugetari
„greu încercaţi”, să li se acorde drepturi (norme de hrană) mult
supradimensionate.Unora li s-au dat pentru a rămâne în ţară, altora ca să nu
plece, altora pentru a presta servicii de calitate. Este poate meritul lor, s-au
bătut pentru aceste drepturi, dar încă odată, noi pensionarii militari, de ce suntem batjocoriţi, de ce se reped unii să ne
pună ştampila de „CASAT”? Sau poate pentru că ştiu că noi nu avem unde şi nici nu intenţionăm să
plecăm. Noi nu ne dorim onoruri ,medalii sau laude nemeritate, noi vrem doar respectarea
legilor, fără amputări sau adăugiri de acte normative degradante, la bunul plac
al unui guvern care este vremelnic la putere.Vrem stabilitate, predictibilitate, nu mai vrem să fim cobaii nici unui guvern care nu are respect pentru
cei ce au purtat haina militară. Nu a fost an, după 2011, să nu se fi intervenit cu modificări, care
mai de care mai aberante, asupra legii pensiilor militare ,an de an ne sosesc
acasă zeci de decizii de recalculare, de actualizare ,de indexare etc. Un
permanent ping-pong al întrevederilor pe
această temă unde ,invariabil noi eram trimişi să stăm cuminţi acasă ,iar
rezolvările nu au mai venit ,ba din contră au venit şi mai ,strâmbe.Iar prin
vocea ministrului LOV ,competenţele rezolvării acestei situaţii revine ministerului
apărării şi nu guvernului .Vă solicităm
imperios aceste lucruri şi vrem să nu uitaţi că noi vă apărăm pe
dumneavoastră şi poporul ,iar dumneavoastră trebuie să ne apăraţi drepturile ce
ni se cuvin.Noi,domnule ministru
,cu respectul cuvenit,vă solicităm să ne răspundeţi de ce ni se aplică un
astfel de tratament,ce se urmăreşte şi ce model se aplică ,ce economii se vor face
cu îngheţarea pensiilor militare.Vrem dezgheţarea lor.De ce nu s-a adus un cât de mic amendament la OUG
57/2015 pentru că în mod cert la următoarea indexare, vom primi doar nişte
firimituri, precum le aruncau săracilor cei de la mesele bogătaşilor.
Domnule ministru, noi pensionarii militari considerăm
că a venit vremea să fim respectaţi de statul român aşa cum se cuvine ,să ne
reprezentaţi şi să ne susţineţi drepturile pentru a ne scoate din această stare
de asistaţi sociali, să ne redaţi demnitatea şi respectul în faţa unor
guvernanţi care poate au uitat că suntem urmaşii acelora care s-au sacrificat în războaiele pentru reîntregirea ţării şi
neamului românesc.
Rezerviştii
militari au ajuns la capătul răbdării,au început să se trezească ,să nu mai
suporte discriminarea crasă ,umilinţa
începută odată cu ordonanţele emise de guvernul eminenţei cenuşii Boc,
de modificare a legilor pentru calculare pensiilor ,pe principiul de altfel
eronat al contributivităţii ,situaţie întreţinută de altfel şi de guvernele ce
i-au succedat .Înţelegem că atunci tot ce a fost făcut a fost din răutate şi
împotriva poporului român,dar celelalte guverne de ce au susţinut aceste practici
prin neimplicare?.Ba mai mult , condiţiile au fost alterate de ordonanţele
emise de guvernul Cioloş dar şi ale doamnei ministru Lia Olguţa Vasilescu.Rezerviştii sunt sătui de umilinţele din fiecare zi, de inerţia unor miniştrii cărora nu le-a păsat de noi, sau poate nu au
avut permisiunea, (lucru absolut nedemocratic şi foarte grav dacă ar fi aşa )
,şi mai ales să puneţi “stop” oricărei ingerinţe a unor persoane neavenite ,obtuze şi rău
intenţionatecare care-şi dau cu părerea întrun domeniu în care nu au
expertiză,sau şi mai grav, propun şi adoptă acte normative otrăvite pentru
militari.Discriminarea
voită şi cu rea intenţie de care beneficiază „hulpavii” pensionarii militari ,este
nu numai ilegală dar şi anacronică şi care se practică numai în societăţile cu
interese meschine Această discriminare este caducă şi reprezintă un principiu perimat
,şi o ruşine pentru cei care promovează astfel de” valori”. Reamintim că aceste discriminări sunt aplicate unei categorii socio-profesionale de
primă importanţă în structura unui stat ,armata şi rezerva sa . Nu putem crede
că toate aceste măsuri ar putea fi supervizate sau ordonate de cineva deasupra
decidenţilor noştri politici.
Întrun final nefasta OUG 59/2017 a fost implementată întro altă OUG ,fără
niciun amendament, fiind legalizată, probabil, pentru multă vreme de acum
încolo şi ,din păcate , nu s-a putut
obţine nici măcar edulcolarea ei. Poate unii politicieni nu au putut ,alţii nu au vrut.
Recunoaştem
că o carenţă a noastră este modesta coeziune şi solidaritate dintre noi
rezerviştii militari şi militarii activi, care ar trebui să fie motorul acţiunilor
noastre.Iată că lipsa unor legături mai strânse afecteză serios orice demers de anvergură pe
care l-am întreprinde .De asemenea există o multitudine de asociaţii aşa zise
reprezentative a căror lideri nu reuşesc o coagulare a potenţialului pe care-l
deţin acestea ,o însumare pragmarică a opiniilor , a ideilor benefice şi a
căror curaj moderat, lasă lucrurile să treneze întrun imens impas.
Noi considerăm, domnule
ministru, că ar fi de bun augur continuarea discuţiilor dintre reprezentanţii
noştrii şi ai dumneavoastră, începute chiar la debutul mandatului ministerial. Pentru a cunoaşte
situaţia noastră ,a rezerviştilor militari,vă rugăm să vă informaţi de
la cei care lucrează efectiv în domeniu ,specialişti ,oameni oneşti şi loiali care să vă prezinte problemele clar, fără
escamotarea realităţii. Situaţia noastră
,a majorităţii rezerviştilor militari frizează absurdul şi din păcate nu are
legătură cu statul de drept, cu o guvernare
social-democrată care ar trebui să-şi trateze cetăţenii cu aceiaşi unitate de
măsură.
Sperăm
domnule ministru, că răspunsul pe care-l
aşteptăm, să fie unul promt ,care să lămurească lucrurile în domeniul pensiilor
militare, şi să aduceţi liniştea sufletească dar mai ales să redaţi demnitatea
unor oameni care au jurat să-şi sacrifice necondiţionat vieţile pentru ţară.
Şi
pentru că sărbătorile de iarnă bat la uşă, fie ca spiritul acestora să vă
călăuzească gândurile şi bunele intenţii spre rezolvarea problemelor stringente ale Armatei Române, dar
şi ale militarilor rezervişti .
Sărbători cu bucurie şi la mulţi ani !
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Col.
(r).Nemulescu Victor
Col.(r) Munteanu Vasile