vineri, 21 decembrie 2018

Am onoarea să vă salut pe toți pensionarii militari, indiferent de armă!



Logica guvernanților, pe rând sau mai cu îmbulzeală, este de a aplica poporului, de câteva decenii, „principiul” cu STATUIA, adică statu`ia tot și dă poporului cât, când și cum vrea.
Și pentru că militarii sunt din și ai poporului, suportă aplicarea aceluiași „principiu”.
Trebuie să mă întreb și să ne întrebăm: până când!?
Aș vrea să cred că O.U.G. nr.59/2017 nu va avea soarta mai bătrânei O.U.G nr.57/2015 dar… slabe speranțe.
Cred că suntem singura țară care, cu noianul de ordonanțe de urgență, evident nejustificate în marea lor majoritate, trăiește permanent „urgent”.
Guvernanții, indiferent de culoare (dacă or fi avut în ultimii 29 de ani vreo culoare politică sau doar spirit de gașcă cu singurul obiectiv de a-și umple, până la plezneală, numai propriile buzunare) nu au avut niciodată, cu mici excepții, interes sau aplecare spre propășirea neamului și respect față de haina militară.
Când mă gândesc și la „raportorul” desemnat pentru pulverizarea excepțiilor de neconstituționalitate ale O.U.G. nr.57/2015, ca și la motivele invocate pentru îngropăciune, greața-mi nu mai are leac, asasinul fiind un pui de d(r)ac (rima a rămas în sac).
Dacă vom continua să ne tot șicanăm, inclusiv pe bloguri, și nu vom da cel puțin un semnal la unirea tuturor rezerviștilor (în rezervă, indiferent de armă, toți avem grade militare pentru că altfel nu am putea fi rezerviști la dispoziția țării) pentru susținerea intereselor noastre comune, călcate în picioare, garantez că soarta O.U.G. nr.59/2017 va fi la fel ca a „surorii” sale.
Așadar, FAC UN APEL LA UNITATE ȘI LA O VOCE COMUNĂ A TUTUROR ASOCIAȚIILOR ȘI SINDICATELOR MILITARE pentru ca băieții (în viitor vor fi și ei rezerviști) care-i sensibilizează pe politruci să le transmită un semnal de natură a le face părul măciucă (pentru cei care mai au păr).
Cum vom putea avea o platformă comună?! Simplu, luând exemplu de la cei care au încheiat protocoale și punând între paranteze interesele și vanitățile personale, cele mai multe fiind un rezultat al manipulării, pe principiul „divide et impera”.
Domnilor președinți ale asociaților și sindicatelor militare, întâlniți-vă și vorbiți aceeași limbă în interesul nostru al tuturor!
Vă garantez că PROTOCOLUL tuturor rezerviștilor nu va putea fi declarat de nici o entitate statală ca fiind neconstituțional și ar avea o reprezentare națională covârșitoare care i-ar pune serios pe gânduri pe pigmeii care ne tratează cu dispreț.
Parcă avem și un partid creat de rezerviști, sau nu-i al militarilor?!

În apropierea sfintei sărbători a Crăciunului, cu voia Domnului, vă doresc tuturor militarilor sănătate, viață lungă și tihnită, spre disperarea celor care vor să ieșim mai repede din „sistem”.


Cu deosebit respect ,
Președintele Filialei Reșița a S.C.M.D.
Vicepreședinte al C.D. pentru Zona Vest
Col.(rtr.) Marin BUȚIU


2 comentarii:

  1. Am onoarea sa va salut domnule col. (rtr) Butiu,
    Personal, am apreciat si apreciez in modul cel mai sincer luarile dvs. de pozitie fata de problemele majore cu care se confrunta tara noastra si, in mod special, rezervistii militari.
    Aveti dreptate, organizatiile rezervistilor, raspandite precum ciupercile dupa ploaie, trebuie sa se uneasca, daca vrem sa fim auziti si respectati de catre decidentii politici.
    Dar, pana la unirea asociatiilor rezervistilor, trebuie dusa o munca titanica de lamurire a rezervistilor in legatura cu calea cea buna de urmat pentru sistemul de aparare si ordine publica al Romaniei.
    Chiar astazi am avut o discutie contradictorie cu un domn general, pe care de altfel il respect si il apreciez, dar cu a carui opinie in domeniul pensiilor militare nu pot fi de acord. Domnia sa sustine ca doi generali sau ofiteri care au iesit la pensie cu acelasi grad si de pe aceeasi functie nu trebuie sa aiba pensii egale, daca au avut vechime diferita pe functia respectiva. Eu consider ca aceasta cerinta, sustinuta de altfel de catre foarte multi camarazi, este cea care lasa loc de interpretari si duce la marile dezechilibre in acest sistem al pensiilor militare.
    Opinia mea este ca trebuie sa ne decidem daca vrem un sistem de pensii cu adevarat pentru militari - si atunci definitorii vor fi gradul si functia avute la iesirea la pensie,indiferent de varsta, sau un sistem contributiv, si atunci vom admite toate sporurile posibile si imposibile, inclusiv vechimea in toate functiile avute.
    Consider ca sistemul interbelic al pensiilor militare, care preciza ca, spre exemplu, un colonel in rezerva nu poate avea o pensie mai mica decat salariul unui lt. col. activ, era mult mai corect, mult mai benefic pentru sistemul militar.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am onoarea!
    Sigur că o lege care să întrunească condiţiile de pensionare pe care le menţionaţi în ultima frază ar fi simplă, corectă şi fără echivoc. În aceste condiţii nu ar mai fi necesară nici o actualizare a pensiilor pe alte considerente (a se vedea zăpăceala continuă cu modificarea art.59 şi art.60 din Legea decimată nr.233/2015) pentru că s-ar face din oficiu, raportată la mărirea salariilor/soldelor activilor cu acelaşi grad şi funcţie cu a rezervistului.
    Numai că astfel s-ar crea o bună stabilitate legislativă care ar fi "în contradicţie" cu interesele celor care-i ling permanent pe politruci pentru a-i determina să-i avantajeze numai pe ei prin artificii care conduc la o evidentă discriminare.
    Domnul general a raţionat şi dânsul corect dar având în vedere criteriul care are legătură cu contributivitatea.
    Problema gravă este cu totul alta, şi anume că la grad, funcţie şi vechime efectivă şi totală egale ar trebui ca pensiile să fie egale, indiferent de anul pensionării, numai că aici au intervenit sporurile, acestea fiind o găselniţă total discriminatorie şi menţinută de legiuitor (politicieni) pentru a ne întărâta şi dezbina pe noi rezerviştii.
    În varianta corectă, propusă de dvs., nu ar mai avea ce să caute sporurile sau alte criterii în determinarea calculului pensiei.
    Cu respect ,
    Marin BUŢIU

    RăspundețiȘtergere