joi, 13 august 2015
Aştern aceste gânduri, fiind „mânat în luptă” de sentimente deloc prozaice pentru că, în ceasuri
de veghe, mă destăinui, sânt un romantic incurabil.
Poate că unii vor spune că romantismul nu are nimic comun
cu ceea ce defineşte un om al oastei. Pardon! Nu am timp să vă enumăr câţi
scriitori, poeţi, pictori, compozitori şi artişti de toate felurile au fost sau
sunt militari de carieră. Deci, scriitorii şi poeţii să scrie, să cânte
soliştii vocali şi instrumentiştii dar mai puţin, sau chiar deloc, cântăreţii!
Aşa că, fără a fi un artist, îi conjur pe colegii
noştri sindicalişti, din Bucureşti şi de la filiale, fie şi după ce vor scăpa
de vara dogoritoare, să mai vorbim şi despre noi ca oameni, nu numai despre noi
ca pensionari.
Acum, când
lunga vară fierbinte, cu ajutorul Domnului şi ca urmare a luptei cu
stăruire şi îndârjire a sindicaliştilor militari, pensionari şi activi, ne-a ostoit cu răcoarea normalităţii, venind
ca o compensare divină care a înlăturat lucrarea necuratului, suntem din nou ceea ce am fost, adică
pensionari militari, conform Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de
stat, şi nu asistaţi sociali.
Va fi vreme să mai vorbim şi despre imperfecţiunea
legii (în afara Providenţei nimic nu este perfect) dar azi mă gândesc că în
viaţa asta şi în cea viitoare, creadă fiecare ce o vrea, materia nu înseamnă
mai nimic fără spirit.
Interesul material, în ceea ce ne priveşte prezervarea
şi apărarea dreptului la pensie în cuantumul stabilit potrivit legii la
trecerea în rezervă, a fost „liantul integrator” (sună al dracului de comunist)
care a adunat mii şi mii de pensionari militari sub pavăza S.C.M.D.-lui iar
când acesta a dispărut (interesul) au plecat şi profitorii, unii spre
„interesul naţional”, poate şi, în parte, pe fondul unei inconsecvenţe la nivel
central în apărarea drepturilor statutare ale sindicaliştilor, „cenzurate” prin
decizii neagreate de majoritatea membrilor de sindicat, asupra cărora voi
insista într-un viitor mesaj.
Şi dacă, precum vine vorba, „omul sfinţeşte locul”, se
mai întâmplă, din păcate mai rar dar mai bine decât deloc, ca şi „locul” să
sfinţească omul.
Farmecul şi dominaţia spiritului asupra materiei, care
undeva se contopesc pentru ca apoi fiecare, asemenea unei geneze cu forcepsul,
să-şi urmeze drumul, ne face, de multe ori fără să ne dăm seamă, ca să mai fim,
noi oamenii, împreună.
Aici, într-un capăt de ţară, la Reşiţa, Dumnezeu ne-a
blagoslovit cu mai multe bune decât rele (am observat că pe vreme de caniculă,
pădurea, apropiată de locurile în care căutăm odihna, este… frate cu românul),
iar pe noi membrii de sindicat ne-a binecuvântat cu un preşedinte de onoare a
cărui absenţă a resimţim în fiecare zi în care nu ne întâlnim.
…
Aşadar,… să purcedem la drum.
D-l
g-ral bg.(r) Adrian MARINESCU, al nostru preşedinte de onoare, căci de domnia sa este vorba, face parte
dintre acei OAMENI care fac mai mult bine într-un an, pentru semeni şi pentru
posteritate, decât alţii într-o viaţă. Se spune că gradul de civilizaţie al unei
naţiuni este dat media gradului de civilizaţie al fiecărui cetăţean care face
parte din acea naţiune.
Este evident că dacă ţara ar avea parte de mai mulţi
oameni morali, patrioţi, oneşti şi buni profesionişti (în S.C.M.D. au rămas mai
mulţi oameni de calitate decât au plecat, de la plutonier la general, şi numai
din lipsă de spaţiu şi pentru că nu am încuviinţarea acestora nu-i pot aminti)
am fi un popor „Über alles”.
Domnul general, pentru că aşa mă adresez preşedintelui
nostru de onoare, ne face ONOARE cu majuscule. Numai cei care ne cunosc ştiu că
al meu „laudátio” este, în mod
exclusiv, un sincer discurs de elogiere care nu ascunde nici un interes
mercantil. Ce interes poate fi într-un apus de soare decât acela de a fura
frumuseţea sa ca hrană pentru suflet!?
Dacă ar fi să amintesc toate lucrurile bune care îl
caracterizează pe domnul general ar trebuie ca în fiecare zi să public câte un
articol, aşa că, sub rezerva de a scăpa (sper să nu dau cu bâta-n baltă), prin
sinteză, aspectele esenţiale care au caracterizat devenirea d-lui general, nu
pot să nu constat că Dumnezeu a vrut şi a hotărât să se nască în anul de graţie
1936 pe plaiuri mioritice, adică în „dulcele
târg al Ieşilor”, la un sfârşit de lună august, într-o zi de 25.
A îmbrăţişat cariera militară şi, cum puţini oameni sunt
pe lume, a fost de trei ori şef de
promoţie, respectiv ca absolvent al Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir”
– promoţia 1954, ca absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri de artilerie –
promoţia 1957 şi absolvent al Academiei Militare Tehnice, specialitatea
Armament – promoţia 1965.
Apoi, fiind un extraordinar profesionist, a deţinut
funcţii dintre cele mai importante în sistemul naţional al industriei de
armament, ca inginer şef la Baza 183 Sibiu, apoi comandant la Baza 135 Târgovişte,
după care a fost Şef de Proiect şi Locţiitor al Comandantului Artileriei
Forţelor Armate pentru Tehnica Nouă la M.Ap.N. iar de la 01.01.1977, timp de aproape 20 de ani, până la trecerea în
rezervă, detaşat în Industria de Apărare, ca Director General al Întreprinderii
Mecanice Reşiţa.
Sub conducerea sa au fost fabricate aproape 4.000 de
tunuri de calibru peste 100 mm, în 13 modele. Toată artileria terestră a
Armatei Române este fabricată la Reşiţa. O însemnată cantitate a fost exportată,
participând cu rezultate remarcabile în misiuni de luptă pe diverse teatre de
operaţii şi cu un însemnat aport valutar la bugetul României.
Ca specialist, d-l general este deţinător a numeroase
certificate de inovaţii şi a 3 certificate de inventator, toate referitoare la
utilaje şi tehnologii moderne pentru fabricaţia de armament.
…
Şi acum, acum somităţile în materie s-au pensionat,
armata a fost desfiinţată iar fabricile de armament au fost închise.
Îmi aduc aminte că în luna martie 2011, când d-l preşedinte
Mircea Dogaru a avut iniţiativa şi a participat la înfiinţarea Filialei Reşiţa
a S.C.M.D., după discursul domnului general, auzind câte tunuri au fost
fabricate la I.M.R., a tras o amară concluzie spunând, citez de pe hard-disk –
ul personal: „Dvs., d-le general aţi
fabricat tunuri iar din 1989 încoace, democraţii au dat tunuri!”
Se pune o întrebare de bun simţ: cine şi de ce a trădat
România? Mulţi ştiu răspunsul dar poporului i se dă doar circ şi… ceva pâine.
Numai că d-l general, o flacără greu de stins, a
continuat să se pună în slujba comunităţii şi a oamenilor iar în cele din urmă
oamenii locului i-au mulţumit şi l-au omagiat.
După trecerea în rezervă (1996) s-a implicat în
activitatea administrativ-edilitară a Municipiului Reşiţa. A fost consilier
local, timp de două legislaturi (1996 – 2000 şi 2000 – 2004).
Activitatea de excepţie, cu grad de complexitate
deosebită, contribuţia majoră la atingerea obiectivului strategic de mare
anvergură – înzestrarea Armatei cu artilerie modernă din producţia internă,
toate aceste elemente au fundamentat avansarea sa în grad de General de Brigadă
(luna mai 2000, Monitorul Oficial, Partea I, nr.259).
Şi ca să revin la ce am început, domul general s-a distins în comunitate şi
ca un om de litere şi a lansat, în seara zilei de 08.07.2015, volumul de
memorii „Arme şi destine”, Editura Semne, Bucureşti, 2015, la librăria „Semn de carte” din Reşiţa.
Îmi permit să spicuiesc,
de pe site-ul semndecarte, câteva
dintre multele aprecieri făcute de oamenii de litere care au participat la
lansarea cărţii. Astfel, deschiderea evenimentului a făcut-o Camelia Duca,
directorul librăriei şi principalul organizator a vorbit „despre plăcerea cu care a citit volumul, descoperind că Adrian
Marinescu a avut parte de întâlniri fabuloase, cu oameni care au intrat în
istoria literaturii române”. Despre carte a vorbit şi Ada D. Cruceanu, care
a apreciat că „volumul este pe de o parte
memorialistic, pe de altă parte, aparţine istoriei literaturii. Aceasta pentru
că Adrian Marinescu aduce informaţii inedite despre mari scriitori cu destinele
cărora s-a intersectat. De exemplu, cu Nicolae Labiş a împărţit aceeaşi cameră
de cămin, în clasa a VIII-a, iar cu Marin Sorescu a fost coleg de bancă la
Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal”. A vorbit şi domnul general
care, „cu excesivă modestie, a avut şi o
răbufnire de orgoliu când a spus: »Tinerii de astăzi ar trebui să ştie că nu
din cauza noastră trăiesc cum trăiesc, ci datorită nouă mai trăiesc, fiindcă,
să recunoaştem, în mare parte încă mai trăim din realizările acelor vremuri
blamate!«”.
Personal pot să adaug că „Arme şi destine” este mult, mult mai
mult decât o carte de memorii, este însăşi viaţa, în diferitele ei ipostaze,
este un tablou în culori pastel, cu nuanţe, uneori dure, de impresionism şi
expresionism.
Şi pentru că trebuie să
închei, în cele din urmă „locul” a fost
recunoscător omului care l-a sfinţit şi prin H.C.L. Reşiţa nr.174 din
28.07.2015 i-a acordat domnului general Adrian MARINESCU titlul de „Cetăţean de
onoare” al Municipiului Reşiţa „pentru
contribuţia marcantă adusă comunităţii locale”.
Chiar dacă nu este locul
acum, totuşi îmi aduc aminte că odată ni s-a cerut, de la nivel central, să
facem propuneri pentru acordarea de medalii sau decoraţii membrilor de sindicat
reprezentativi ai S.C.M.D. şi noi, propunându-l pe domnul general, am constatat
că… tăcerea a acoperit demersul.
Am plăcerea, respectând
proporţiile, să închei cu optimism şi să spun că în anul 2011 domnul general a
acceptat, şi-i mulţumim pentru gestul său onorant şi dezinteresat, să fie
preşedintele de onoare al S.C.M.D., Filiala Reşiţa.
Să ne trăiţi domnule general, să mai scrieţi şi să fiţi
lângă noi,… poate va veni vremea să mai fie nevoie de tunuri!
Cu stimă ,
Preşedintele S.C.M.D., Filiala Reşiţa
Col.(r) Marin Buţiu