Bună ziua tuturor !
Mă văd obligat, cu toate că mai devreme cu o oră mi-am zis că nu merită
să le stric, înaintea sărbătorilor, liniştea colegilor de sindicat, să fiu de acord
cu concluzia d-lui col.(r) Radu Aromanesei, vecinul nostru de judeţ, că unii "bătrâni" dau curs
unei mizerii aruncată pe piaţă de cei cărora le este frică de unitatea
militarilor.
Am revenit şi le transmit membrilor de sindicat, care au acces la Internet şi deţin adrese
de e-mail, "mesajul aiurit" al A.N.C.M.R.R. (pe care nu am dorit să-l
redirecţionez), după ce am citit câteva dintre "comentariile" la ultimul
articol publicat în data de 15.12.2013 pe site-ul S.C.M.D. şi am
constatat că unii rezervişti bat câmpii fără a face diferenţa dintre o
asociaţie şi un sindicat, respectiv de incompatibilităţile, de
drepturile şi obligaţiile care le revin membrilor acestor persoane
juridice.
Alţii, frustraţi rău de tot, propun tot felul de metode grobiene de
recalculare/revizuire a pensiilor pentru că sunt deranjaţi că unii au
pensiile mai mari decât ale lor.
Personal am un cuantum al pensiei îndreptat dinspre în jos spre medie,
aşa că nu fac parte dintre aceia care susţin o cauză sau alta "pro
domo".
Nu îţi trebuie prea multă minte ca să-ţi dai seama că "mizeria"
este dirijată în aplicarea principiului "divide et impera"!
Îi înţeleg, dar nu-i aprob, pe mercantilii care dau din clanţă cu folos
material, însă nu pot să cred că avem atâţia inocenţi printre noi care,
vorba celor din mahala,... "pun botu' ".
Sigur că există şi o categorie de "anonimi" care, de după cortină,
mitocani şi nesimţiţi, pentru un pumn de mărunţiş, sunt prezenţe
cotidiene şi înjură pe blog ca la uşa cortului, pentru ei civilizaţia
fiind un cuvânt desuet. Am vaga impresie că "anonimii" nu sunt militari
de carieră dar, pe Internet, îşi fac "carieră" pe seama noastră. Dacă nu
pot să dezinformeze, pentru că într-un serviciu de
propagandă-dezinformare trebuie totuşi să ai niscaiva "calităţi", măcar
sunt făcuţi/plătiţi ca să bruieze fără a avea vreo legătură cu
S.T.S.-ul, pentru că numai unii sunt educaţi ca să-i asculte, cu
răbdare, şi pe alţii.
În rest, parafrazând o vorbă a unui comentator de la un fost post de radio, cu reverberaţii într-un post tv, ... "să auzim numai de bine!"
Cu stimă ,
M.B.