18.02.2013

„A  TREIA  ŢEAPĂ”

APEL  LA  UNITATE

O structură organizatorică poate sucomba din diferite motive, însă este trist când dispariţia sa se realizează prin implozie, cu atât mai mult cu cât majoritatea dintre noi, fără vreun beneficiu material, ne-am implicat în activitatea sindicală de câţiva ani pentru susţinerea şi apărarea unor principii.

Acum, mai mult ca niciodată, S.C.M.D. - ul are nevoie de unitate, fiind una dintre puţinele organizaţii sindicale care i-a deranjat şi îi mai deranjează pe guvernanţi (unde sunt sindicatele de altădată !?).

Niciunul dintre noi nu a câştigat şi nu va câştiga nimic de unul singur în lupta cu statul, deoarece, conform anecdotei cu statuia, „statu’ ia tot!”.

După cum spunea un coleg de-al nostru de la o altă filială „loviturile cele mai eficiente asupra unei structuri se dau din interiorul acesteia. Par mai credibile, dar la o analiză mai atentă se poate devoala adevăratul motiv. Iniţiatorii demersurilor pot deveni demni de dispreţ. Ei au o misiune, şi nu au nicio legătură cu îndeplinirea obiectivelor asumate voluntar prin sindicat. Ori, poate, sunt animaţi doar de doamna Ambiţie”.

Ambiţia sau/şi pupincurismul îi caracterizează pe oportuniştii nemernici, aflaţi printre noi, ce fac sluj la „baronii” care le-au promis şi le tot promit funcţii bine plătite, ordine, cruci, medalii şi alte decoraţii, dar şi grade de general (vezi plutonierii reactivaţi şi „făcuţi” generali). Este evident că unii „politicieni”, pe principiul „divide et impera”, profită de otrepele care nu vor primi nimic în final, decât un şut în partea dorsală, pentru că li se aplică cugetarea „iubesc trădarea dar urăsc trădătorii”.

Este cunoscut faptul că alţii sunt trădători de profesie, cu şi fără „angajament”, cu şi fără bani, şi fac răul cu o plăcere cu care dracul amestecă în cazanul cu smoală, fiind agenţi otrăviţi ai serviciilor de propagandă, destabilizare şi dezinformare.

Nimeni nu este perfect, cu excepţia Providenţei, însă de aici şi până la acuza SCMD-ul de o lipsă de eficienţă având ca efect neîndeplinirea dezideratelor şi obiectului său de activitate, este o cale lungă. Sigur că se poate şi trebuie făcut mai mult dar nu prin manipulare în scopul dezbinării, ci prin muncă onestă în echipă.

Să ne aducem aminte că dacă nu ar fi existat SCMD-ul toţi militarii pensionari care nu am achiesat la procesul de recalculare a pensiilor, membrii sau nemembrii de sindicat, am fi rămas cu pensiile înjumătăţite, indiferent de cuantumul avut în decembrie 2010. Chiar şi aşa, după revizuirea pensiilor, nedreptăţile persistă, într-o măsură ceva mai mică decât anterior dar nescuzabilă pentru mai multe guverne care au inventat şi au păstrat sinecuri de mii sau chiar zeci de mii de euro/lună (vezi directorii/preşedinţii unor agenţii/comisii ANTInaţionale), dând ca exemplu câteva pensii „nesimţite”, şi acestea mai mici de zeci de ori decât multe salarii ale unor potentaţi care nu au nici o tresărire când „lucrează” pe lângă fişa postului sau „donează” jumătate din venit (salariu… etc.) către…, cine oare !?

Parafrazându-l pe Marin Sorescu, nu mi-am propus ca mesajul să fie o aplecare spre motivul „jertfei zidirii”, a ideii de sacrificiu, cu toate că trebuie să luptăm pentru că o mână de sceleraţi ne pot afecta, în mod arbitrar, tihna binemeritată după o viaţă de muncă.

Decadenţa umană a ajuns până acolo încât dacă tu nu îţi asumi, în mod deliberat, martiriul, te ajută nemernicii să ai un final de viaţă dramatic sau chiar tragic, transformându-te din spectator în actor sau invers.

Fiind mai prozaic, m-am gândit că în ceea ce ne priveşte pe noi, pensionarii militari, „prima ţeapă” ne-au dat-o prin „recalculare”, „a doua ţeapă” ne-au dat-o prin „revizuire” iar „a treia ţeapă (cizmă)”… or să ne-o dea prin revenirea la situaţia anterioară primei ţepe, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, guvernanţii uitând că ne sunt datori când au „cârpit” bugetul fără justă cauză.

Nu susţin un interes „pro domo” în acest demers pentru că, sub aspect pecuniar, personal beneficiez de o pensie ceva mai mare după revizuire, însă nu pot să-mi trădez colegii de sindicat pentru că mie îmi este ceva mai cald, cu atât mai mult cu cât prin recalculare şi revizuire s-a efectuat, în fapt, o transformare a pensiilor militare de stat în ajutoare sociale, schimbând-se regulile jocului după terminarea acestuia (după pensionare), cu încălcarea flagrantă a cel puţin 4 principii de drept pe care unele din instanţele noastre naţionale s-au chinuit să le reconsidere (consilier juridic fiind, ştiu că principiile de drept se respectă nu se reconsideră, chiar dacă în joc este o economie naţională/mondială şubredă; moral ar fi ca inventatorii jocului să suporte consecinţele, însă în recesiune economică bogaţii prosperă, clasa de mijloc dispare iar săracii devin şi mai pauperi).

Şi aşa, din ţeapă în ţeapă, vom deveni fachiri, imuni la durerea pricinuită de tâlharii care ne golesc buzunarele, nu numai nouă ci întregului norod care, lovit de multe nevoi, a devenit din ce în ce mai apatic, fiind hipnotizat de ochii şarpelui cu ochelari.

Nu este mai puţin adevărat că de ţeapă va muri şi acela care se joacă cu ţeapa. Problema este doar de a ghici când şi cine va muri primul, fachirul sau ţeparul. Este indubitabil că „ţeparul” nu are nimic comun cu Ţepeş Vodă.

Într-o ţară în care oamenii profesionişti şi morali, tineri sau în vârstă, stau ori sunt ţinuţi de-o parte nu putem aştepta dreptate decât dacă îi susţinem pe aceştia, pe toate căile şi prin toate mijloacele legale, să ajungă la cârma ţării.

Trăim, bine că mai trăim, momente ale patimii justiţiare şi îl aşteptăm pe Ţepeş Vodă să facă dreptate unui întreg popor. Ca şi Vlad Ţepeş, înainte de a gândi pentru noi, trebuie să fim obsedaţi de nevoia asanării morale, a îndepărtării tuturor pericolelor care ameninţă ţara, pentru că, citându-l pe Marin Sorescu, „Cât va mai fi o curvă în ţara asta turcii vor fi ispitiţi să dea buzna!”

Gândiţi-vă că turcii, vorbind la figurat, au tot venit, din vremuri imemoriale, şi nu au plecat niciodată de la noi pentru că, înarmaţi cu puşti ne-au luat puştoaicele sau oferindu-ne hârtii ori alianţe iluzorii ne-au luat aurul (alb, galben, verde şi negru), lăsându-ne câte un „profet” şcolit la „înaltele lor porţi”.

Onorabili colegi, ştiu că întotdeauna cămaşa este mai aproape de corp decât haina dar nu uitaţi că… haina ţine de cald mai bine decât cămaşa iar „turcii”, veniţi din cele patru zări, au fost şi sunt printre noi, chiar dacă flutură diverse steaguri.

Nu ne-a mai rămas, parafrazând deviza S.C.M.D.–ului, decât onoarea şi PATRIA.  Sper să nu fim noi cei învinşi.

Cu stimă ,

Preşedintele S.C.M.D., Filiala Reşiţa

Col. (r) Marin Buţiu