NEMERITATĂ ŞI NEDREAPTĂ UITARE:
ARMATA ŞI MAREA UNIRE
DE LA 1 DECEMBRIE 1918
Moto: „România este o ţară înconjurată de români!”
Nicolae Iorga
Acum 71 de ani, la 27 noiembrie 1940, lângă satul Strejnic (între Vălenii de Munte şi Ploieşti) o bandă de terorişti legionari asasina un mare român, un mare savant al lumii – Nicolae Iorga. Spre cinstirea ilustrului român am evocat gândul frumos, metaforă dar şi temeinic adevăr: „…ţară înconjurată de români!”
În numele sublimului sentiment al unităţii naţionale şi al valorilor adevărate ale românismului, al visului – de veacuri multe – de unire, de la mândra şi pitoreasca sintagmă „Io, Mircea, mare voievod şi domn, din mila lui Dumnezeu singur stăpânitor a toată ţara Ungrovlahiei şi al părţilor de peste munţi, încă şi spre părţile tătărăşti şi herţeg al Almaşului şi Făgăraşului şi domn al Banatului, Severinului şi de amândouă părţile peste toată Podunavia, încă până la Marea cea Mare şi singur stăpânitor al cetăţii Dârstor”; de la legendarul Mihai Vodă Viteazul şi de la unirea lui Cuza; de la Războiul de Independenţă până la Marea Unire pe care o prăznuim acum; toate acestea înalţă naţia română acolo unde a năzuit mereu, la loc de cinste între naţiunile lumii. Cu o excepţională contribuţie la identitatea Europei creştine în care, nedrept, rămânem nişte toleraţi.
Iar dacă, întotdeauna, noi ne-am păstrat demn verticalitatea, scuturându-ne de juguri umilitoare, dovedind Europei că suntem un popor unit, întotdeauna, în miezul evenimentelor hotărâtoare pentru neam şi patrie, a stat Oştirea Ţării – fiii României sub Drapel.
Doamne, ascult, văd, citesc atâtea josnice pseudoistorii care maculează, înjosesc România şi armata ei, proferând injurii şi insanităţi. Mi-e ruşine mie de degradarea morală a atâtor români (şi tu, Brutus?), ciuperci otrăvite răsărite după ploaie, pozând în intelectuali rasaţi sau în politicieni salvatori ai naţiei. În fond – lingăi şi oportunişti ce-şi câştigă simbria denigrând, defăimând, discreditând, spre deliciul unei Europe ostile şi perfide.
De aceea pledez pentru o deschisă reevaluare a laturii militare, a procesului făuririi şi apărării Marii Uniri – sublim act de afirmare a demnităţii naţionale.
Domnilor care ne cârmuiţi (spre ce orizonturi?), întrebări grele de sensuri îşi cer dreptul la o adevărată judecată: Cum ar fi arătat Europa şi istoria acestor ani, dacă Armata Română, luptând pentru unire, pentru Basarabia şi Bucovina, n-ar fi limitat expansiunea bolşevică spre Vest? Cum ar fi fost istoria Europei, dacă Armata Română n-ar fi zădărnicit unirea bolşevismului rus cu cel maghiar al lui Bella Kun, peste România? Ce s-ar fi întâmplat atunci, dacă Armata Română n-ar fi eliberat Transilvania?
Oare, când primiţi raportul şi onorul la Parada Militară de la Arcul de Triumf, umflându-vă trufaş piepturile, vă jenează cumva gândul că i-aţi jignit grav pe cei cărora le datoraţi locul în tribuna oficială!? E doar o întrebare retorică…
Să revenim:
Basarabia s-a unit cu ţara, prin Sfatul Ţării – la 9 aprilie 1918;
Bucovina – la fel, prin hotărârea Congresului General al Bucovinei – la 28 noiembrie 1918;
De fiecare dată, întâi acţiuni militare ferme, urmate de acte politice.
În timp ce ostaşul român se găsea din nou pe plaiuri transilvane, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia – oraşul istoric al Ardealului – se săvârşea unirea acestuia cu Ţara. România Mare – visul tuturor românilor – căpătând contur definitiv.
Forţa oştirii ţării a fost garantul acestui excepţional act politic. Forţa armată a impus – practic – Europei recunoaşterea României Mari.
După 1 Decembrie 1918, Armata Română era în cumpănă: trebuiau respectate şi Tratatele, dar şi interesele româneşti. Istoria detaliază această eroică zbatere, anul 1919 fiind un an al jertfelor. Opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta n-a fost o sfidare, ci un punct pus bolşevismului maghiar.
Pentru că, la începutul lunii octombrie 1919, trupele române s-au retras până la limita stabilită la Conferinţa de Pace (aşa numita Linie Clemenceau).
*
* *
Câteva concluzii:
1. – Marea Unire a fost susţinută de Armată, care şi-a dovedit ataşamentul faţă de România întregită. Acest ataşament este o vibrantă componentă a istoriei armatei române;
2. – Este de necontestat că unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Ţara în memorabilul an 1918 – a fost hotărâtă la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, prin voinţa unanimă a românilor din aceste teritorii. DAR NU AR FI FOST POSIBILĂ FĂRĂ ARMATĂ.
Întotdeauna, atunci când mijloacele diplomatice nu sunt suficiente, respectul faţă de un partener derivă şi din forţa lui.
Aşa cum spunea Nicolae Iorga – sub al cărui strălucit spirit am aşezat această evocare, „DACĂ ARMATA NU AR FI REALIZAT UN CORDON DE BAIONETE ÎN JURUL REPREZENTANŢILOR NAŢIUNII, DUŞMANII NU LE-AR FI ÎNGĂDUIT SĂ SE PRONUNŢE ASUPRA UNITĂŢII NAŢIONALE”.
3. – Armata Română merită un nemuritor omagiu din partea Europei, care ne trage astăzi de urechi…
Într-adevăr, Gheorghe Brătianu evidenţia că „De n-ar fi fost acest element organizat şi conştient, de rezistenţă fermă şi de acţiune hotărâtă a Armatei Române, contra bolşevismului din Est şi din Vest, s-ar fi întins spectrul armatei roşii universale până pe malurile Rinului, iar atunci s-ar fi schimbat soarta Europei”;
4. – Retoric, îmi adresez o întrebare… mie însumi: Oare mai contează cineva pe mine, oşteanul? Şi dacă contează pe Oştire, de ce o lasă de izbelişte? Ce-ar fi vrut să spună Charles de Gaulle când afirma că „politica este un lucru mult prea important pentru a fi lăsat în seama politicienilor”?
5. – „De-aşa vremi se-nvredniciră”…, cum ar spune de dincolo de vreme nemuritorul Eminescu, „românul de pretutindeni”.
*
* *
Se spun la această sărbătoare şi cuvinte calde, dar şi cuvinte tăioase, otrăvite. Să nu ne tulburăm şi mai mult cugetele, şi aşa potopite de speranţe spulberate sau de amăgiri.
Să fie 1 Decembrie, ca pentru bunii noştri, o mare Sărbătoare a Sufletului Românesc, a unei mari împliniri plătite cu sânge.
Să ne lăsăm cuprinşi de fiorul acela inefabil, să rezoneze cu sufletele noastre zvonul festiv al clopotelor de la Alba Iulia. Dangătul clopotelor şi bătăile nemuritoare ale Inimii Române.
General de brigadă (r) inginer
Adrian MARINESCU
29.11.2011 - Reşiţa
