ÎN LOC DE "CUVÂNT ÎNAINTE"
COLEGILOR MEI DE SINDICAT
Stimaţi muschetari (ori nu se mai poartă?),
Geaba tot vorbim Mărimilor. La oceanul de întrebări, un pustiu de răspunsuri. Ştiţi domniile voastre, la înălţime ţi se înfundă urechile!
E bine, uneori, să ne confesăm în Breasla noastră. Sorbind zarea – ca ventuzele, să ne întărim în cuget, căci lung e drumul spre izbândă! „Cu timpul, iarba devine lapte” – cum spune un înţelept proverb oriental.
Mă îndeamnă spre acest demers o anume stare, de agitaţie surdă a atâtor ofiţeri de valoare de care Patria s-a servit, frământare mocnită, ţinută în frâu doar de educaţia lor militară.
Şi nu pot s-o ignor, în virtutea empatiei care ne defineşte Casta. Vă împărtăşesc sentimentele şi cred sincer că Sindicatul nostru reflectă cu acurateţe comuniunea afectivă care defineşte relaţiile în organismul militar, fie el şi în rezervă. Rămânem, totuşi, muschetari!
Mă surprind deseori reproşându-mi mie însumi că ceva nu e în regulă, parcă: Armată – Sindicat, Militar – Sindicat, ar trebui să fie noţiuni antonime. Cât de rău să se fi dereglat mecanismele, încât să se răstoarne principii ale căror rădăcini vin hăt!, din începuturile istoriei?
Am rămas, mult timp, cu adevărul acela şchiop, crestat în fiordurile conştiinţei încă din copilărie, că oricât ar suci-o, lupul tot o încasează! Adevăr cu capul spart, căci – până la urmă – noi ne-am ales cu povestea şi lupul ne-a halit! Oare?
Eu încă mai cred în virtuţile tari, în poveştile bunicilor, pline de tâlcuri, şi nu mă pot abţine să vă dau cu tifla vouă – vremelnici diriguitori ai destinului meu. L-aţi apucat pe Dumnezeu de picior şi vreţi să-L trageţi jos! Doamne, ce bine ilustraţi voi zicerea „politică – lume multă, oameni puţini…”
Poate este meschin acest gând al meu, dar cât de meschini şi de nedrepţi aţi fost voi cu mine, cu noi – Armata în Rezervă? Tot plimbându-vă printre străchini, m-aţi adus în imposibila situaţie de a mă judeca cu Ţara, pentru onoarea şi demnitatea mea, pentru drepturile mele. Există o mai mare grozăvie pentru un oştean? Şi un mai penibil demers decât acela de a asmuţi cu câinoşenie poporul – împotriva celor care şi-au pus viaţa chezaş pentru binele naţiei?
Sunt militar de la vârsta de 14 ani şi timp de 45 de ani am fost şi salahor, şi arhitect, în umbră de Drapel şi Jurământ. Şi, ca şi voi, colegii mei, după atâtea sacrificii şi frământări dacă aş fi fost de piatră, aş fi ajuns nisip!
Am parcurs toate treptele devenirii în cariera militară – pe care am identificat-o ca pe o temeinică vocaţie: ofiţer de artilerie, comandant în unităţi operative, student militar, inginer militar, ofiţer cu funcţii însemnate în Minister, director de uzină – 20 de ani! – în Industria de Apărare.
Am trecut cu familia prin cinci garnizoane (în total opt!) şi n-am crâcnit. Şi multe mii de oameni, pe care i-am comandat sau condus, m-au stimat, m-au considerat al lor, ne-am modelat laolaltă caracterele. Laolaltă ne-am devotat acelui statornic Crez: binele Patriei!
Mă forţaţi să ignor modestia inoculată nouă în educaţie – şi să vă spun (să aflaţi şi voi, parveniţi cocoţaţi din întâmplare acolo, sus, la Cârmă) că la 40 de ani eram deja colonel. Exemplar în funcţii, nu în slujba comuniştilor, cum gândiţi, ci pentru Armata României!
Cine v-a dat dreptul să mă judecaţi, să-mi măsuraţi voi „contribuţia”, să-mi tulburaţi anii din urmă, şi aşa cenuşii, demolându-mi cu răutate Statutul meu de ofiţer?
Iertaţi-mi patetismul. Vouă, colegii mei din insolitul Sindicat Militar, vă pot spune ce mă doare, că fraţi îmi sunteţi!
Lăsaţi ciorilor pasiunile mărunte. Ce ne uneşte să rămână convingerea că, prin structura noastră organizatorică, suma părţilor unui întreg poate fi mai mare decât întregul însuşi!
Eu cred în forţa noastră, în aura pe care am smuls-o vieţii (cu atâtea renunţări!) şi dau la spate vorbele proaste.
Tot noi suntem cei puternici şi demni, dincolo de Legea cea Strâmbă. Dincolo de jalnicii scormonitori în granit cu beţigaşe de urechi cu un singur capăt…
Parcă mi-am mai uşurat sufletul.
Vă salut cu respect şi, dacă mi-ţi permite, vă îmbrăţişez.
Colegul vostru,
General de Brigadă (r) inginer Adrian MARINESCU - Reşiţa
