IN MEMORIAM
În seara de Crăciun, 25 decembrie 2020, pleca dintre noi, la 71 de ani, un coleg care, dincolo de onoarea, rigoarea, disciplina și meticulozitatea unui militar de carieră, avea și un formidabil, perseverent și neobosit spirit combativ, cred că a fost chiar „vârful nostru de lance” în apărarea drepturilor pensionarilor militari, vicepreședintele Filialei Reșița a S.C.M.D., domnul col.(rtr.) TOADER LACHE.
A fost cu subsemnatul, pe frig sau pe ploaie, chiar bolnav fiind, de mai multe ori la București pentru a participa la manifestațiile organizate de conducerea S.C.M.D., mesajele și fotografiile postate pe blogul Filialei Reșița a S.C.M.D., fiind mărturie le cele ce vă spun. Ca să nu mai vorbesc de participarea sa, în frunte cu domnul g-ral bg.(rtr.) ADRIAN MARINESCU, cu subsemnatul și cu ceilalți membrii de sindicat la manifestațiile din Reșița sau la întâlnirile pe care le-am avut, periodic, cu factorii politici din județul Caraș-Severin. Am dus o luptă necontenită dar, din păcate, surdă cu politrucii, nu cu politicienii care puțini mai sunt, crezând în mai bine și în dreptate. Oștirea noastră, a celor uitați de urmași, a rămas mai săracă cu un luptător.
Aflând de trista veste, domnul general ADRIAN MARINESCU a postat pe Facebook un mesaj de adio care parcă prevestea o apropiată reîntâlnire.
Și nefericita premoniție s-a adeverit, din păcate, după 17 de zile, astăzi primind, de la familie, a doua veste tristă prin email, că în dimineața zilei de 11 ianuarie 2021, domnul general bg.(rtr.) ADRIAN MARINESCU a plecat la ceruri.
Două evenimente tragice care, pe lângă drama familiilor îndoliate a căror durere o împărtășim, ne-au bulversat pe toți prietenii și colegii acestora la sfârșitul lui 2020 și începutul de an 2021.
Și iar trebuie să revin, mult, mult prea repede, și să spun că noi, camarazii și prietenii apropiați, Reșița și Țara este mai săracă fără EI.
Fie ca apusul, spre care cu toţii ne îndreptăm şi la care unii ajungem prea devreme, cu voia lui Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne încălzească trupul în mângâierea soarelui etern. Şi de am trăi o mie de ani, tot ni s-ar părea că au trecut într-o clipă.
De departe, unde încă sunt, cu o lacrimă pe obraz și cu degete umede pe tastatura de pe care vă scriu, sunt cu sufletul alături de colegii mei dragi care pentru mine sunt și vor fi în inima și sufletul meu cât voi mai trăi.
DUMNEZEU SĂ-I ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
.............................................................................................................................................................................
Ce nu vă va spune mass-media, vă spun eu mai departe cu câteva fotografii și crâmpeie de gânduri din activitatea și prezența în S.C.M.D. a celor care acum sunt plecați dintre noi ...
1. FOTOGRAFII LA PREFECTURA CARAȘ-SEVERIN :
2. PRIMA POSTARE A DOMNULUI GENERAL ADRIAN MARINESCU PE BLOGUL S.C.M.D., FILIALA REȘIȚA
„luni, 12 septembrie 2011
ÎN LOC DE "CUVÂNT ÎNAINTE"
COLEGILOR MEI DE SINDICAT
Stimaţi muschetari (ori nu se mai poartă?),
Geaba tot vorbim Mărimilor. La oceanul de întrebări, un pustiu de răspunsuri. Ştiţi domniile voastre, la înălţime ţi se înfundă urechile!
E bine, uneori, să ne confesăm în Breasla noastră. Sorbind zarea – ca ventuzele, să ne întărim în cuget, căci lung e drumul spre izbândă! „Cu timpul, iarba devine lapte” – cum spune un înţelept proverb oriental.
Mă îndeamnă spre acest demers o anume stare, de agitaţie surdă a atâtor ofiţeri de valoare de care Patria s-a servit, frământare mocnită, ţinută în frâu doar de educaţia lor militară.
Şi nu pot s-o ignor, în virtutea empatiei care ne defineşte Casta. Vă împărtăşesc sentimentele şi cred sincer că Sindicatul nostru reflectă cu acurateţe comuniunea afectivă care defineşte relaţiile în organismul militar, fie el şi în rezervă. Rămânem, totuşi, muschetari!
Mă surprind deseori reproşându-mi mie însumi că ceva nu e în regulă, parcă: Armată – Sindicat, Militar – Sindicat, ar trebui să fie noţiuni antonime. Cât de rău să se fi dereglat mecanismele, încât să se răstoarne principii ale căror rădăcini vin hăt!, din începuturile istoriei?
Am rămas, mult timp, cu adevărul acela şchiop, crestat în fiordurile conştiinţei încă din copilărie, că oricât ar suci-o, lupul tot o încasează! Adevăr cu capul spart, căci – până la urmă – noi ne-am ales cu povestea şi lupul ne-a halit! Oare?
Eu încă mai cred în virtuţile tari, în poveştile bunicilor, pline de tâlcuri, şi nu mă pot abţine să vă dau cu tifla vouă – vremelnici diriguitori ai destinului meu. L-aţi apucat pe Dumnezeu de picior şi vreţi să-L trageţi jos! Doamne, ce bine ilustraţi voi zicerea „politică – lume multă, oameni puţini…”
Poate este meschin acest gând al meu, dar cât de meschini şi de nedrepţi aţi fost voi cu mine, cu noi – Armata în Rezervă? Tot plimbându-vă printre străchini, m-aţi adus în imposibila situaţie de a mă judeca cu Ţara, pentru onoarea şi demnitatea mea, pentru drepturile mele. Există o mai mare grozăvie pentru un oştean? Şi un mai penibil demers decât acela de a asmuţi cu câinoşenie poporul – împotriva celor care şi-au pus viaţa chezaş pentru binele naţiei?
Sunt militar de la vârsta de 14 ani şi timp de 45 de ani am fost şi salahor, şi arhitect, în umbră de Drapel şi Jurământ. Şi, ca şi voi, colegii mei, după atâtea sacrificii şi frământări dacă aş fi fost de piatră, aş fi ajuns nisip!
Am parcurs toate treptele devenirii în cariera militară – pe care am identificat-o ca pe o temeinică vocaţie: ofiţer de artilerie, comandant în unităţi operative, student militar, inginer militar, ofiţer cu funcţii însemnate în Minister, director de uzină – 20 de ani! – în Industria de Apărare.
Am trecut cu familia prin cinci garnizoane (în total opt!) şi n-am crâcnit. Şi multe mii de oameni, pe care i-am comandat sau condus, m-au stimat, m-au considerat al lor, ne-am modelat laolaltă caracterele. Laolaltă ne-am devotat acelui statornic Crez: binele Patriei!
Mă forţaţi să ignor modestia inoculată nouă în educaţie – şi să vă spun (să aflaţi şi voi, parveniţi cocoţaţi din întâmplare acolo, sus, la Cârmă) că la 40 de ani eram deja colonel. Exemplar în funcţii, nu în slujba comuniştilor, cum gândiţi, ci pentru Armata României!
Cine v-a dat dreptul să mă judecaţi, să-mi măsuraţi voi „contribuţia”, să-mi tulburaţi anii din urmă, şi aşa cenuşii, demolându-mi cu răutate Statutul meu de ofiţer?
Iertaţi-mi patetismul. Vouă, colegii mei din insolitul Sindicat Militar, vă pot spune ce mă doare, că fraţi îmi sunteţi!
Lăsaţi ciorilor pasiunile mărunte. Ce ne uneşte să rămână convingerea că, prin structura noastră organizatorică, suma părţilor unui întreg poate fi mai mare decât întregul însuşi!
Eu cred în forţa noastră, în aura pe care am smuls-o vieţii (cu atâtea renunţări!) şi dau la spate vorbele proaste.
Tot noi suntem cei puternici şi demni, dincolo de Legea cea Strâmbă. Dincolo de jalnicii scormonitori în granit cu beţigaşe de urechi cu un singur capăt…
Parcă mi-am mai uşurat sufletul.
Vă salut cu respect şi, dacă mi-ţi permite, vă îmbrăţişez.
Colegul vostru,
General de Brigadă (r) inginer Adrian MARINESCU – Reşiţa”
..................................................................................................................................................................
3. UN CRÂMPEI DE GÂNDURI DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
01.12.2016
„Un "of", într-o zi mare... Din nevoia de a-l mărturisi cuiva.
Ziua sufletului românesc – marea unire
Aşa a început, întotdeauna, această mare sărbătoare: cu muzica fanfarelor şi cu defilarea Oştirii. Armata, prezentând onorul patriei, naţiunii. Firesc, pentru că însuşi actul istoric al Unirii celei mari, din zbuciumatul şi neuitatul an 1918, nu ar fi fost posibil, nu ar fi putut fi apărat şi consolidat, impus chiar marilor puteri, dacă în jurul oamenilor politici, în jurul tuturor forţelor populare nu ar fi fost acest adevărat zid de baionete, braţul înarmat al ţării – Armata.
Ea, Armata română, a fost şi trebuie să rămână elementul de bază al STABILITĂŢII STATALE. Armata este un mit. Şi cu miturile nu se glumeşte! Cine uită istoria (s-a spus asta de nenumărate ori) riscă s-o repete. Trezeşte-i, Doamne, cu dreapta Ta judecată, pe cei ce refuză să priceapă şi acum, ca şi în trecut, cât de generos ai fost dându-ne puterea de a face ca întregul să fie mai mare decât suma părţilor ce-l compun. Şi care, orbiţi de patimă, îşi uită rosturile hărăzite lor de gloata cea mare, clamează lozincile mulţimii cu gândul la propriile buzunare, pun la cale de vreo autonomie, ba nesocotesc până şi Legea Legilor – Constituţia. Îndepărtează, Doamne, de noi, meschinele răutăţi, dă-ne nouă conştiinţa puterii de a regăsi în noi ceea ce ne-a unit în momente hotărâtoare.
Fă-ne, Doamne, să ne ruşinăm de meschinăriile pe care, azi, mulţi dintre noi, cu deosebire cei ce ne diriguiesc destinele, le fluturăm în ochii naţiei care ne judecă. Eu încă mai cred, ca şi înaintaşii mei din acel neuitat Decembrie 1918, că avem un vis comun – ROMÂNIA!
Eu, bătrânul – acum – general, mă ridic împotriva celor care „modelează” istoria după cum bat vânturile. Şi vă rog, camarazii mei, concetăţenii mei, cetăţeni ai României, luaţi aminte la ce spunea ostăşeşte, acum 75 de ani, la 1 ianuarie 1941, fără fason stilistic, acel care rămâne, cu bune şi cu rele, un mare bărbat, Generalul Ion Antonescu: „Fii om, fii drept şi recunoaşte că deasupra tuturor ambiţiilor şi urilor este Patria, este veşnicia neamului şi că acolo trebuie să ne întâlnim întotdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată”.
Pentru Patrie, pentru acest ideal, merită să-ţi sacrifici şi viaţa! „Chiar cu preţul vieţii”, spunea cândva jurământul nostru militar. Ideal, cuvânt pe care-l alătur cu patriotismul fără rezerve. Lipsa de ideal este malefică! Şi ne este dat să vedem aceasta în atâtea condamnabile manifestări cotidiene…
De Ziua Marii Uniri, armata îşi delegă reprezentanţii ei merituoşi să mărşăluiască solemn, simbolic, pe sub Arcul de Triumf. În acest an, ei ne etalează uniformele lor cele noi, de instrucţie, în nuanţele terne ale pustietăţilor Orientului Apropiat, pe unde au ajuns, recunosc, nu ştiu din ce cauză… Şi nici nu pot să înţeleg, bunăoară, cine şi de ce, din şi aşa rahiticul buget al Ministerului Apărării, din acest an, a restituit – la ultima rectificare bugetară – aproape un miliard de lei, necheltuiţi. Nu din economie, ci din condamnabilă lentoare. În timp ce batalioanele noastre aşteaptă cu deşartă nădejde promisa şi necesara tehnică de luptă modernă… Banii armatei îi cheltuieşte acum Serviciul de Pază şi Protocol, cel de Transmisiuni Speciale, Secretariatul General al Guvernului… E drept?
Dar, serbăm Marea Unire şi cuvine-se să lăsăm pe altă dată marile mele, marile noastre nemulţumiri. Toţi suntem ţintele Timpului, iar noi, cei mai vârstnici rezervişti (mi-e urât să mă ştiu un expirat „ofiţer rtg.”!), am devenit o ţintă predilectă. Ne vedem Ţara şi Armata ei la vreme de cumpănă. Şi nutrim nădejdea să revedem măcar un nou început, după negura grea a ultimelor decenii.
Aici, la Reşiţa, această legendară vatră a industriei noastre naţionale, care, din nefericire, abia îşi mai păstrează scânteie de jar sub strat de cenuşă, fumul a dispărut. Dar a rămas căldura. De aici, cu ea în suflete, ţie, Patria mea, LA MULŢI ANI!
Doamne ajută!
General de Brigadă (r)
ing. Adrian MARINESCU
01.12.2016”
4. ȘI UN GÂND, CU ONOARE, DE RESPECT DIN PARTEA SUBSEMNATULUI
„joi, 13 august 2015
Omul,… care sfinţeşte locul
„Aştern aceste gânduri, fiind „mânat în luptă” de sentimente deloc prozaice pentru că, în ceasuri de veghe, mă destăinui, sânt un romantic incurabil.
Şi dacă, precum vine vorba, „omul sfinţeşte locul”, se mai întâmplă, din păcate mai rar dar mai bine decât deloc, ca şi „locul” să sfinţească omul.
Aici, într-un capăt de ţară, la Reşiţa, Dumnezeu ne-a blagoslovit cu mai multe bune decât rele (am observat că pe vreme de caniculă, pădurea, apropiată de locurile în care căutăm odihna, este… frate cu românul), iar pe noi membrii de sindicat ne-a binecuvântat cu un preşedinte de onoare a cărui absenţă a resimţim în fiecare zi în care nu ne întâlnim.
…
Aşadar,… să purcedem la drum.
D-l g-ral bg.(r) Adrian MARINESCU, al nostru preşedinte de onoare, căci de domnia sa este vorba, face parte dintre acei OAMENI care fac mai mult bine într-un an, pentru semeni şi pentru posteritate, decât alţii într-o viaţă. Se spune că gradul de civilizaţie al unei naţiuni este dat de media gradului de civilizaţie al fiecărui cetăţean care face parte din acea naţiune.
Este evident că dacă ţara ar avea parte de mai mulţi oameni morali, patrioţi, oneşti şi buni profesionişti (în S.C.M.D. au rămas mai mulţi oameni de calitate decât au plecat, de la plutonier la general, şi numai din lipsă de spaţiu şi pentru că nu am încuviinţarea acestora nu-i pot aminti) am fi un popor „Über alles”.
Domnul general, pentru că aşa mă adresez preşedintelui nostru de onoare, ne face ONOARE cu majuscule. Numai cei care ne cunosc ştiu că al meu „laudátio” este, în mod exclusiv, un sincer discurs de elogiere care nu ascunde nici un interes mercantil. Ce interes poate fi într-un apus de soare decât acela de a fura frumuseţea sa ca hrană pentru suflet!?
Dacă ar fi să amintesc toate lucrurile bune care îl caracterizează pe domnul general ar trebuie ca în fiecare zi să public câte un articol, aşa că, sub rezerva de a scăpa (sper să nu dau cu bâta-n baltă), prin sinteză, aspectele esenţiale care au caracterizat devenirea d-lui general, nu pot să nu constat că Dumnezeu a vrut şi a hotărât să se nască în anul de graţie 1936 pe plaiuri mioritice, adică în „dulcele târg al Ieşilor”, la un sfârşit de lună august, într-o zi de 25.
A îmbrăţişat cariera militară şi, cum puţini oameni sunt pe lume, a fost de trei ori şef de promoţie, respectiv ca absolvent al Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir” – promoţia 1954, ca absolvent al Şcolii Militare de ofiţeri de artilerie – promoţia 1957 şi absolvent al Academiei Militare Tehnice, specialitatea Armament – promoţia 1965.
Apoi, fiind un extraordinar profesionist, a deţinut funcţii dintre cele mai importante în sistemul naţional al industriei de armament, ca inginer şef la Baza 183 Sibiu, apoi comandant la Baza 135 Târgovişte, după care a fost Şef de Proiect şi Locţiitor al Comandantului Artileriei Forţelor Armate pentru Tehnica Nouă la M.Ap.N. iar de la 01.01.1977, timp de aproape 20 de ani, până la trecerea în rezervă, detaşat în Industria de Apărare, ca Director General al Întreprinderii Mecanice Reşiţa.
Sub conducerea sa au fost fabricate aproape 4.000 de tunuri de calibru peste 100 mm, în 13 modele. Toată artileria terestră a Armatei Române este fabricată la Reşiţa. O însemnată cantitate a fost exportată, participând cu rezultate remarcabile în misiuni de luptă pe diverse teatre de operaţii şi cu un însemnat aport valutar la bugetul României.
Ca specialist, d-l general este deţinător a numeroase certificate de inovaţii şi a 3 certificate de inventator, toate referitoare la utilaje şi tehnologii moderne pentru fabricaţia de armament.
…
Şi acum, acum somităţile în materie s-au pensionat, armata a fost desfiinţată iar fabricile de armament au fost închise.
Îmi aduc aminte că în luna martie 2011, când d-l preşedinte Mircea Dogaru a avut iniţiativa şi a participat la înfiinţarea Filialei Reşiţa a S.C.M.D., după discursul domnului general, auzind câte tunuri au fost fabricate la I.M.R., a tras o amară concluzie spunând, citez de pe hard-disk – ul personal: „Dvs., d-le general aţi fabricat tunuri iar din 1989 încoace, democraţii au dat tunuri!”
Se pune o întrebare de bun simţ: cine şi de ce a trădat România? Mulţi ştiu răspunsul dar poporului i se dă doar circ şi… ceva pâine.
Numai că d-l general, o flacără greu de stins, a continuat să se pună în slujba comunităţii şi a oamenilor iar în cele din urmă oamenii locului i-au mulţumit şi l-au omagiat.
După trecerea în rezervă (1996) s-a implicat în activitatea administrativ-edilitară a Municipiului Reşiţa. A fost consilier local, timp de două legislaturi (1996 – 2000 şi 2000 – 2004).
Activitatea de excepţie, cu grad de complexitate deosebită, contribuţia majoră la atingerea obiectivului strategic de mare anvergură – înzestrarea Armatei cu artilerie modernă din producţia internă, toate aceste elemente au fundamentat avansarea sa în grad de General de Brigadă (luna mai 2000, Monitorul Oficial, Partea I, nr.259).
Şi ca să revin la ce am început, domul general s-a distins în comunitate şi ca un om de litere şi a lansat, în seara zilei de 08.07.2015, volumul de memorii „Arme şi destine”, Editura Semne, Bucureşti, 2015, la librăria „Semn de carte” din Reşiţa.
Îmi permit să spicuiesc, de pe site-ul semndecarte, câteva dintre multele aprecieri făcute de oamenii de litere care au participat la lansarea cărţii. Astfel, deschiderea evenimentului a făcut-o Camelia Duca, directorul librăriei şi principalul organizator a vorbit „despre plăcerea cu care a citit volumul, descoperind că Adrian Marinescu a avut parte de întâlniri fabuloase, cu oameni care au intrat în istoria literaturii române”. Despre carte a vorbit şi Ada D. Cruceanu, care a apreciat că „volumul este pe de o parte memorialistic, pe de altă parte, aparţine istoriei literaturii. Aceasta pentru că Adrian Marinescu aduce informaţii inedite despre mari scriitori cu destinele cărora s-a intersectat. De exemplu, cu Nicolae Labiş a împărţit aceeaşi cameră de cămin, în clasa a VIII-a, iar cu Marin Sorescu a fost coleg de bancă la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal”. A vorbit şi domnul general care, „cu excesivă modestie, a avut şi o răbufnire de orgoliu când a spus: »Tinerii de astăzi ar trebui să ştie că nu din cauza noastră trăiesc cum trăiesc, ci datorită nouă mai trăiesc, fiindcă, să recunoaştem, în mare parte încă mai trăim din realizările acelor vremuri blamate!«”.
Personal pot să adaug că „Arme şi destine” este mult, mult mai mult decât o carte de memorii, este însăşi viaţa, în diferitele ei ipostaze, este un tablou în culori pastel, cu nuanţe, uneori dure, de impresionism şi expresionism.
Şi pentru că trebuie să închei, în cele din urmă „locul” a fost recunoscător omului care l-a sfinţit şi prin H.C.L. Reşiţa nr.174 din 28.07.2015 i-a acordat domnului general Adrian MARINESCU titlul de „Cetăţean de onoare” al Municipiului Reşiţa „pentru contribuţia marcantă adusă comunităţii locale”.
Chiar dacă nu este locul acum, totuşi îmi aduc aminte că odată ni s-a cerut, de la nivel central, să facem propuneri pentru acordarea de medalii sau decoraţii membrilor de sindicat reprezentativi ai S.C.M.D. şi noi, propunându-l pe domnul general, am constatat că… tăcerea a acoperit demersul.
Am plăcerea, respectând proporţiile, să închei cu optimism şi să spun că în anul 2011 domnul general a acceptat, şi-i mulţumim pentru gestul său onorant şi dezinteresat, să fie preşedintele de onoare al S.C.M.D., Filiala Reşiţa.
Să ne trăiţi domnule general, să mai scrieţi şi să fiţi lângă noi,… poate va veni vremea să mai fie nevoie de tunuri!
Cu stimă ,
Preşedintele S.C.M.D., Filiala Reşiţa
Col.(r) Marin Buţiu”
