miercuri, 30 martie 2016

 AZI …  A FOST IERI

da domnilor!  ieri a fost 29 martie 2016.  ei şi!

Furaţi de problemele cotidiene, făcând slalom printre picăturile unei ploi sâcâitoare între domiciliu şi cabinetele medicale, acaparaţi de o mass-media manipulantă care ne redă mult circ pentru că pâinea îngraşă şi obosiţi de stresul cauzat de emisiuni tv cu mesaje subliminale, pe care nu le putem evita dacă aţipim cu mâna pe telecomandă, noi, sindicaliştii din Reşiţa am uitat de o aniversare.

Vina este a tuturor dar în primul rând a subsemnatului pentru că, fiind „în primul rând”, văd bine circul, însă uit cine sunt pe rândurile următoare. Da, sindicaliştii dintr-o filială sunt ca masa neomogenă care se află, la un moment dat, într-o sală de spectacol sau în arena circului şi care, la terminarea spectacolului, se înghesuie spre ieşire, chiar dacă afară viscoleşte, cu toate că la intrare s-au înghesuit în căutarea căldurii şi a spectacolului (sunt şi excepţii care nu confirmă regula).

Cu gândul la organizarea fără cusur a unei întâlniri cu membrii de sindicat nu am putut să ne permitem să invităm conducerea S.C.M.D. la aniversare pentru că sediul nostru, unde am fi dorit să sărbătorim evenimentul, din cauza unui suport financiar deficitar, este un nesfârşit şantier. Nimeni nu este vinovat de această stare de fapt pentru că aşa sunt vremurile.

Am fi putut să organizăm evenimentul în altă parte (era să zic în altă locaţie) dar farmecul căminului ar fi dispărut.

Poate la anul, … cu părerea de rău că am ratat „planul cincinal”.

Da, Onorabili colegi! Ieri s-au împlinit 5 ani de când ne-am constituit în FILIALA REŞIŢA A S.C.M.D. .

Vă doresc şi îmi doresc SĂNĂTATE ŞI LA MULŢI ANI !

ÎI INVIT PE TOŢI COLEGII SĂ PARTICIPE, JOI, 31.03.2016, ORA 17,00, LA ANIVERSARE LA SEDIUL s.c.m.d., filiala reşiţa.

Cu deosebită consideraţie ,

Preşedintele Filialei Reşiţa a S.C.M.D.

Col.(r) Marin BUŢIU

CUM SĂ PETREACĂ VOIEVOZII...

(pseudo-ghid al alegătorului,... şi al candidatului)

Mărturisesc, uneori mă roade invidia, aşa cum s-a întâmplat deunăzi. Atunci, un prieten, cinstit şi aprig moldovean, mi-a dat un petec de hârtie pe care notase, cu încântarea pe care i-o cunosc, câteva superbe gânduri, scrise cu inegalabilă măiestrie în “Fraţii Jderi” - de Ceahlăul literaturii române - bădiţa Sadoveanu.

Eram invidios că nu descoperisem eu asemenea comori de cuget românesc, deşi romanul îl ştiu pe dinafară...

Şi zicea Măria Sa Ştefan, în cartea ca un balsam, cu întâmplări minunate, din vremuri de demult: “...Şi bucuriile, şi dezmierdările voievozilor trebuiesc să fie puţine şi ascunse. Robului şi sărmanului le sunt îngăduite greşalele şi păcatele; dar noi, domnii şi stăpânitorii, avem datorii mai mari faţă de Dumnezeu”.

Doamne, Măria Ta, Ştefane, sau Măria Ta, Sadoveanu, ce frumoase cuvinte! Şi cât de bine s-ar potrivi şi “voievozilor” noştri de azi! Căci, să fim cinstiţi şi să recunoaştem: cine trăieşte în prisosinţă (şi “voievozii” noştri n-or spune că le ajunge) îşi schimbă fără voie punctul de vedere asupra vieţii. Adică, mai clar, viaţa însăşi are putere de corupţie, care dă celui ce are, nu doar alt trai, ci şi altă gândire. Cum spune românul, sătulul nu crede flămândului.

Dar când, în plus, mai eşti şi conducător (politic sau de stat - tot una e), eşti în ochii mulţimii; o vorbă de duh zice că maimuţei, cu cât se urcă mai sus în copac, cu atât mai abitir i se vede fundul..., scuzaţi expresia.

Dacă mai eşti şi voinic, mereu plecat pe sabatul simţurilor, s-a dus ciorilor ştaiful acela care trebuie să impună, s-a dus prestigiul, dar rămâne de izbelişte şi sărmanul, care în domnia ta şi-a pus nădejdile.

Ce să-i facem, aşa-i viaţa. Vrei mărire, dar asta trebuie să însemne şi crâncenă suferinţă, una chemând-o pe cealaltă, aşa cum lumina cheamă întunericul. Când eşti voievod şi conduci noroade, să ştii să găseşti cumpăna între ce vrei, ce poţi şi ce ai, cele trei chei ale smereniei, ale bunei-cuviinţe. Aşa gândea bădiţa Sadoveanu că a trăit Măria Sa Ştefan cel Mare şi Sfânt... Să ai harul de a umple zilele tale cu istorie.

         G-ral bg. (r) Adrian MARINESCU – Reşiţa

martie 2016

 ......................................................................................................................

La "PASTILA" de mai sus nu pot decât să adaug că le urez "voievozilor" care încalcă legea, obiceiul locului şi principiile moralei,... să le stea în gât pastila ca un măr pădureţ, fără să aibă norocul Albei ca Zăpada.

Cu stimă,

Col.(r) Marin BUŢIU

  marţi, 15 martie 2016

- 24   de   ORE -

de la mitingul din 06 martie s-au dus pe apa sâmbetei încă 9 zile şi… sigur  suntem ceva mai bătrâni, fără să bag mâna în foc că am fi şi mai înţelepţi.

Am aşteptat, câteva zile, nu atât reacţia colegilor cât mai ales a Parlamentului pentru că am manifestat în faţa Guvernului, „legitimat” de politicieni (parcă nu-şi mai au rostul ghilimelele), pe principul „să batem şaua…”.

Cel puţin la nivel de comisie, parlamentarii au concluzionat că art.40 din O.U.G. nr.57/2015, chiar dacă pe ici pe acolo a dorit să „îndrepte” nişte inadvertenţe care ţin de forma şi conţinutul unor texte de lege, pe fond modificarea legii este o mare măgărie (termenul îmi aparţine) pentru că nu poţi să derulezi aproape un întreg alfabet (lit. a) - p) din art. 28 al Legii nr.223/2015, modificat prin O.U.G. nr.57/2015) pentru a stabili că nu se includ în baza de calcul folosită în vederea recalculării pensiei militare, o serie de venituri care nu au făcut niciodată parte din venitul brut şi cu privire la care era foarte uşor să facă trimitere la veniturile luate în calcul prin O.U.G. nr.1/2011 sau, dacă vreţi, potrivit Legii nr.164/2001.

Sânt convins că oricare dintre mulţimea de cititori manipulabili şi-au format repede convingerea, lecturând numai O.U.G. nr.57/2015, fără să cunoască conţinutul tuturor actelor normative mai sus menţionate, că militarii pensionari chiar au beneficiat până acum, la baza de calcul a pensiei, de veniturile înşirate cale de două poşte în O.U.G. nr.57/2015. într-un mesaj anterior spuneam, şi îmi menţin părerea, că H.G. nr.57/2015 se loveşte în Legea nr.223/2015 ca nuca în perete sau ca varza de Bruxelles la făcut sarmale indigene.

Frumos domnilor! Aţi ajuns să intoxicaţi, să manipulaţi şi să dezinformaţi poporul şi prin lege. Rog pe cei interesaţi de această „artă” să o treacă la index şi să o numească „metoda legiferării”!

Revenind la miting,… unii spuneau, pentru a-şi justifica în proprii ochi „non-combat”-ul, adică lenea/comoditatea (îi exclud pe cei bolnavi sau care au avut urgenţe), că protestele în stradă nu dau rezultate (nici în 1989 nu au dat rezultate!?). Alţii au ceva cu preşedintele dogaru şi îi fac cu „sâc!”, prin absenţă, uitând, inocenţii, că îşi bat şi lor cuie în talpă.

Nu am venit în piaţă pentru preşedintele Dogaru, ci pentru a susţine interesele noastre, ale tuturor pensionarilor militari şi civili, ale militarilor activi şi ale civililor. În locul preşedintelui Dogaru putea fi la tribună un oricare alt coleg dar în afară de băşcălia de pe bloguri (este uşor să stai în fotoliu, să bei cafea sau tărie şi să spurci pe oricine, trăind într-o realitate virtuală) nu am văzut până acum nici un „Gică-contra” care să organizeze vreo manifestaţie dar timpul nu este pierdut. Căutaţi-l pe Marcel Proust!

Cred că, alegând din două, bune-rele, perseverenţa are importanţă mai mare decât numărul de manifestanţi aflaţi într-o anumită zi, cu sau fără soare, într-o piaţă.

În 06 martie domnul ne-a blagoslovit cu o splendidă zi de primăvară. Am ajuns în Piaţa Victoriei, când aceasta era încă pustie dar însorită, pe la ora 09,00 şi, ca un turist sadea, m-am apucat să fac fotografii cu telefonul, o parte din acestea urmând să le ataşez la prezentul mesaj, după care au început să apară şi alţi colegi sindicalişti, la început puţini şi cam stingheri, apoi, în mod organizat, detaşamente venite cu autocare din buzău, Galaţi, constanţa etc. până s-a umplut piaţa.

Mitingul a decurs „şnur”, fără incidente, d-l Dogaru şi alţi vorbitori mi-au făcut praf urechile (m-am postat lângă difuzoare), ca şi fanfara din apropiere care intona cântece patriotice mobilizatoare (mi-au adus aminte de vremea când eram tânăr elev în liceu şi apoi în şcoala de ofiţeri). Ce vremuri, ce moravuri, mon cher! N-am simţit nimic atunci din dictatură. probabil eram prea tânăr, iubeam, fumam ţigări „Snagov”, făcând turul româniei cu „Mobra” iar când aţipeam aroma de cafea proaspăt prăjită care răzbătea din toate chioşcurile alimentare „mă trezea din morţi”. Nu îmi este dor de dictatură dar tânjesc după adevăratul parizer şi salam de sibiu, după pateu-ul de ficat şi caşcavalul „Trapist”. Parcă şi micii aveau alt gust. Nu visam să beau Coca-cola pentru că era mai răcoritor şi mai fără „E”-uri un „Cico”. Mai târziu, după anii `80, papilele gustative au început să o ia razna, probabil şi cu ajutor extern. Am băut o cafea la un local select din Piaţa Victoriei dar gustul acesteia nu se compară cu cafeaua prăjită şi făcută la nisip de pe vremuri. Sic transit gloria mundi.

Am reţinut îndemnul final de a pleca şi spre alte ţărmuri cu protestele dar este mai greu fără flotă şi, deocamdată, consider că salvgardarea drepturilor noastre trebuie să aibă două repere, Guvernul şi, la nevoie, Parlamentul.

Personal, ca şi alţi colegi din ţară (mă gândesc la colegul nostru de la Arad, d-l col.(r) Vasile Arion, sau la colegii de la Oradea pe care i-am văzut în Piaţa Victoriei) am străbătut, unii peste 800 km, pentru a fi prezenţi în Piaţa Victoriei. Adăugaţi la distanţele parcurse şi o noapte nedormită, după care o zi obositoare şi apoi o altă noapte nedormită, plus eforturile financiare care nu se compară cu preţul unui bilet de metrou (mă întreb, câţi pensionari militari sunt în Bucureşti?) şi veţi vedea că avem multe motive întemeiate de a protesta pe viitor acasă pentru a nu îi stânjeni pe bucureştenii care vor veni în agora, la următorul miting, cu duiumul.

Dacă unii vor constata că titlul nu are legătură cu mitingul, le pot spune că am plecat de la Reşiţa cu autoturismul în data de 05.03.2016, ora 23,00, am „prins” o ceaţă groasă prin Oltenia, soare la Bucureşti şi am revenit acasă în data de 06.03.2016, ora 23,00, pe o ploaie în averse, după ce am străbătut peste 1.000 km, distanţă care leagă Reşiţa de graniţa cu Germania. una peste alta, mă întreb, cât or fi făcut colegii de prin Bihor?

În loc de epilog

Să le dea gândul bun parlamentarilor (am mari rezerve), mai aproape de români şi mai departe de Bruxelles, pentru a nu mai fi nevoit să revin la Bucureşti, stând rău cu fondurile filialei, dar dacă va fi să fie, cu mâinile în propriile buzunare, mai fac o deplasare şi… încă una.

Am onoarea!

Preşedintele Filialei Reşiţa a S.C.M.D.

Col.(r) Marin BUŢIU